"Nu-i mult 10 lei pe lună." Fondul clasei.

Pare-se că fondul clasei a revenit din nou în atenţia publică, prin şcoli a fost, este şi va fi. Unii politicieni consideră că educaţia gratuită nu ar trebui să fie chiar atât de gratuită.

Nu o sa trec prin calcule, nimănui nu-i pasă că alocaţia unui minor nu ajunge pentru nimic. Doar dacă ai un minor în grijă, un salar minim (sau deloc). Atunci începe să îţi pese.

Aveam rude la ţară, aşa că nevoile minime de mâncare erau acoperite. Un trening cadou de la naşi la început de an şcolar, ghiozdanul şi rechizitele rămase de anul trecut. Nu era atât de rău.

Încă mă cutremură când mă gândesc la "citirea listei." Cine a adus fondul clasei? Se citeau elevii care nu l-au adus şi cât mai trebuiau să aducă. Nu se crăpa pământul să mă înghită. Nu am fost mereu pe listă, dar după un moment mai greu, am rămas acolo până am terminat clasa a IV-a. Îmi dădeau lacrimile când eram certată că nu i-am adus nici luna asta. Cum era să-i spun că nu am de unde şi că mai aveam un colţ de pâine pe care îl ţineam de "sandwich la şcoală": două felii subţiri de pâine, de vedeai prin ele, unse cu gem de prune.

Nu cred că cine n-a trecut prin asta poate să înţeleagă ce face fondul clasei unui copil: ruşinea, ura faţă de sistem, pe care nu o defineai încă şi un alt aspect care făcea diferenţa între tine şi ceilalţi elevi. Faptul că banii ăia par să fie mai importanţi decât cine sunt eu şi ce pot eu să fac. Eu, copilul ăla sfrijit care învaţă literele şi se chinuie cu 2, că nu-i iese "ca o lebădă". Din câte ţin minte, s-au cumpărat cele necesare în clasă, scaunele şi băncile au fost îmbrăcate în huse, după care ne-au mutat într-o altă clasă, altă şcoală şi nimic n-am luat cu noi.

"Nu-i mult 10 lei pe lună." Dacă ai 80 de lei pe toată luna, nu e mult. E imposibil.

Imaginează-ţi că doi copii şi singurul venit în familie e alocaţia. Banii de fondul clasei vin cam la 2 pâini. Spune-mi tu ce-ai face.

Sora mea era doar la grădiniţă şi eu deja mă gândeam cât de greu îi va fi, acum că suntem 2 cu "fondul clasei". Într-adevăr, dacă sunt fraţi în şcoală, plăteşte doar unul. Dar eu nu ştiam asta, aşa că mă durea preventiv faptul că oricum o învârteam, nu aveam nicio şansă să o ajut.

La liceu, deşi îi aveam, am refuzat să-i dau. Mi-am învăţat drepturile şi mai mult de atât, am învăţat să mi le apăr. Aşa că am dat teste peste teste, "până daţi banii." Nu i-am dat. Calculele ne-au arătat câte un miliard se strângea anual, ca atunci când dădeam teză să ne ducem coli A4 de acasă, că "nu sunt bani."

Singura durere a unui elev ar trebui să fie o notă mică, un coleg nesimţit, nu presiunea din partea celui care ar trebui să-i fie sprijin.

Nu am uitat ce au făcut fiecare şcoală şi profesor pentru mine. Nu am să uit vreodată.

Dar nici numele meu în fiecare săptămână, strigat la datornici, nu-l uit.

Nu zdrobi un copil pentru buzunarul tău. Copilul poate va găsi leacul pentru cancer, buzunarul tău tot gol se duce.

Cărţi gratis pentru zgârciţi

In anul 3 de facultate, am lucrat într-o librărie. Una frumoasă, în care intrai de drag. Credeam că o sa am ocazia să cunosc doar intelectuali şi oameni cu capul pe umeri, ca sa zic asa. Nimic mai departe de adevăr.

Citeam cât de mult apucam, din orice, la o adică. Un client mi-a spus că ar trebui aplicată o reducere la cartea din care citeam, acum că a fost folosită. Cineva a refuzat să cumpere o carte, după ce a frunzărit-o, pentru că "a fost răsfoită şi de altcineva." Adică exact ce făcuse persoana asta, înainte să se decidă pentru titlul respectiv. Restul minunăţiilor le ţin pentru altă dată.

Nouă ne plac lucrurile pe gratis: intrare la evenimente, bilete, eventual şi un pass în backstage, un produs, cremă sau suc, ce-o fi, o carte. Că dacă tot s-a citit, ce rost are s-o mai cumpăr? Oricum sunt o mulţime de exemplare prin ţară, s-a vândut, tot o s-o pună cineva pe net, aşa că nu mai face pe scumpa şi trimite-mi cartea aia.

Lucrurile gratis sunt faine. Am fost prin excursii, pe la concerte, festivaluri. Ce nu înţelegi tu e că şi la nivelul meu de non-fotograf, la 4 dimineaţa ajungeam acasă şi mai lucram vreo 2 ore pe articol/poze şi la 10 trebuia sa fiu la muncă. Nu te faci de ruşine şi publici neşte orice la 2 zile după. Nu mai eşti relevant.

Am citit pe gratis întruna. O carte nu ţin minte să îmi fi cumpărat în perioada aia. Dar mai scriam o recenzie pe site, bursa era mică, nu mă ţinea buzunarul de romane nou apărute la 45 de lei. Am primit cadou câteva, asta-i drept.

Aparent, recenziile nu au fost atât de proaste şi am ajuns să ţin legătura cu unii dintre autori, în espeţial cei care îmi plac. Aşa că da, am primit cărţi pe gratis. Dar nu le-am cerut. Mi-ar fi crăpat obrazul de ruşine. În cea mai recentă situaţie, am primit 2. De una am scris, pe cealaltă am amânat-o până nu şi-a mai avut rostul. Iar azi, când mă gândesc că am primit munca unui om şi eu nu am făcut nimic pentru ea, mi-e ruşine de-nu-mai-pot. (Cristina, tare faină e cartea ta. Iartă-mă că n-am zis nici de rău, nici de bine.)

Dar să te pui singur în poziţia în care crezi că e normal să îi ceri unui om treburi gratis, asta nu e bine. A muncit luni de zile la cuvintele alea, aşa puţine sau multe câte sunt, bucăţi din suflet şi din experienţă, iară tu ai vrea să ţi le dea pe gratis. Cam cum ar fi să îţi spună şeful că te-a plătit vreo 2 ani constant, tu oricum tot munca aia o faci, hai să sărim o lună la salar.

Am fost şi pe partea cealaltă a baricadei, unde oamenii voiau lucruri de la mine: să-l cunoască pe X, să stea la masă, poate-i dau mailul, dacă tot nu folosesc pass-ul de presă, l-ar vrea el. Nu. Nu. Nu.

Ştiu că pentru un salar din România, cărţile nu-s chiar atât de uşor de achiziţionat. Dar sigur ai o prietenă care vrea cartea: pune banii jumi-juma. Lasă pachetul ăla de ţigări pe săptămâna viitoare. Când nu îi ai nici pe ăia, te duci în librărie, stai într-un colţ şi o citeşti. Aşa am trecut eu prin liceu.

Nimeni nu te judecă când nu ai de unde.

Dacă ai şi nu vrei, e altă poveste.

Eu cred că tu eşti proastă. Şi nu sunt singura.

Tu, incredibilo. De-asta pleacă tinerii din ţară, că este inteligenţi ca tine la conducere.

De unde ai tu 3,5 mil de euro pentru construcţia Catedralei? Ştii povaţa cu templul din Biblie? Nimic nu s-a schimbat. Nici nouă, nici Lui nu ne trebuiesc pereţii auriţi, cu boltă înaltă, unde speli tu bani.

Am mai zis-o şi-o mai zic. Diplomaţia nu îşi are locul aici. Deloc. Nu îmi place să vorbesc aşa, dar eşti proastă. Altă explicaţie nu este pentru banii aruncaţi pe geam, în timp ce alocaţia unui copil e de 84 lei. 84, tu. Cât dai tu pe-o salată pi centru. Şi-acum Guvernul nu vrea să dea 0,05 % din PIB pentru mărirea pragului până la decenţă. Tu ştii cât costă un abonament de călătorie pe o lună? Decontarea se face uneori pe semestru, aşa că până atunci te împrumuţi de la vecini şi neamuri, să îţi trimiţi copii la şcoală.

Cumpără-i o carte, o geacă şi măcar câteodată o îngheţată. Vine iarna şi e frig, cumperi ghete de la piaţa de vechituri, că le dau ţiganii cu 10 lei. Sunt urâte şi nu-i plac, dar altele nu sunt.

Iar tu vrei să dai o grămezie de banii pentru "o chestie fără sens"? Dada, matale eşti la primărie, ăla e Guvernul, bla bla.

Dacă tot ai banii ăştia, vezi că sunt nişte copii care locuiesc în boxele din subsolul blocului din oraşul în care eşti tu primar.

 Mai sunt câteva spaţii verzi. Pe când proiectul "Asfaltarea parcului"?

Legenda bacului

Am dat bacul acum 6 ani. Mă ia puţin cu ameţeală, acum că am scris negru pe alb.

La română am făcut pregătire un an. Dom'le, n-aveai cum să nu scrii şi tu o abureală de minim 5. Pe mine m-a luat cu nervi şi revoltă, că învăţam până dimineaţa la 4 poeziile lui Nichita, 2 pe subiect, că dacă pică, mă dau inteligentă, cu versuri, nu alta. Şi ei ne dau primul subiect din toate "cărţile de bac". Ăl mai leneş elev tot a citit măcar o dată comentariul, că te mai lua vinovăţia, deschideai cartea, bam bam, o jumătate de oră mai târziu, plictisit, o ştiai pe aia cu "bildungs", da' nu roman. Mi-a trecut revolta la prima sesiune din facultă.

La celelalte 2 probe m-am relaxat. Am citit la istorie până dimineaţa despre dizidenţi şi comunism, m-a prins mai ceva ca un serial, dar mi-au picat domnitorii. Nici în a V-a, nici în a XII-a nu i-am ştiut, în espeţial pentru că nu îmi plac. Nu neapărat ei, cât perioada aia.

La geografie era finuci. Am avut o profă extraordinară de geogra în a VIII-a, îţi ştiam harta ţării mai bine decât holurile liceului. Mi-au scăzut 0,20 de nicăieri, pentru că lucrarea mea era perfectă, dar nu depui la 9,80, că te ţii băţos şi îţi scad profii de e, de nu e, decât să fie.

Mama nu a făcut nici petiţie, nici nu mi-a cumpărat maşină că am luat bacul. Nu de alta, dar pe vremea mea, şi ultimul prost îl lua. La nivelul liceelor bune, dacă pica vreunul, era legendă. La cele mai puţin, vreo 2 picau, nu invers. Am exemple. Erai de ruşinea clasei, a profesorilor, a şcolii, a părinţilor, a bunicilor şi-a satului. Dupa 12 ani de şcoală, 12 măi, în care ai făcut română mai des decât nu, tu tot nu ştii să abureşti. Să abureşti, nu să dai treaptă de doctorat.

Nu, nu profesorul e prost. Unii sunt, dar tot nu-i vina lor că tu eşti incapabil. Profa de lit universală trăia în lumea ei, dar deschid o polemică în subiect la orice oră. Deci se poate.

Tu eşti puturos. Profii sunt acolo să te îndrume, nu să îţi vâre cu tolcieru-n gură.Când întreabă dacă a înţeles toată lumea, nu te face mic în bancă, să nu cumva să te aleagă pe tine, că nah, erai în urmă la Candy Crush.

Ai 18 ani. 18. Adult. La vârsta asta, ai noştri căpăleau glia ţării în miez de vară, tu erai pe drum şi ei se gândeau cum le-ar fi plăcut să termine liceul, dar cine să muncească pământul? Iar tu, într-o situaţie total opusă, eşti incapabil să legi 2 fraze coerente referitoare la orice şi ai nevoie de maică-ta să deschid petiţie. "Che copilu meu a învăţat, dar emoţii, stres, a uitat tot." Da, nimic nou.

Eşti laş. În loc să admiţi că ai încurcat subiectele, dai vina pe minister, profi, subiecte şi camera video. Daaaaaaa, mamăăăă, am scris o prostie. Asta e, mă duc la vară. Că oricum nu prindeai loc la buget, daca ştii ce zic.

Eşti prost. Te hlizeşti ca la brânză cu mucegai. Că ţie nu îţi pasă, că are tata bani şi oricum nu-ţi trebuie nuvela în viaţă, că la Fratelli nu te-ntreabă d-astea. Ai făcut pe jmecherul rebel 4 ani şi apoi dai vina pe orice te-ar putea scuza că "a dat greşit la bac".

Consider că examenul ăsta e o porcărie, care stresează copiii mai slabi de îngeri până la atacuri de panică şi nimănui nu-i plac. Baţi piua pe el până visează toţi numai subiecte de bac, ajung la facultă şi trec prin prima sesiune cu jumătate din calmantele luate la bac. Şi prima sesiune nu se compară cu nimic. Pentru un singur examen, am devorat mai multe cărţi decât am citit pentru 3 subiecte în bac.

Îl iei cu notă mare? Ai ţinere de minte sau chiar îţi place să înveţi. Nu te face neapărat şi musai mai deştept ca ăla care l-a luat cu 6. Nici ăla nu e musiu prost, poate nu-i pasă, are nevoie doar de diplomă.

Din ăia sub 5 sunt 2 categorii: puturoşi şi ăia care au dat la mate, unde de nu ştii, nu cunoşti.

Copilul matale nu e sensibil şi ţinta unui complot al ministerului, care vrea să pice toţi, doamnă, unu' să nu rămână. 

Copilu' matale e puturos.

Măgarilor, să vă fie ruşine!

Şoareci şi oameni

Dragă care eşti primar de Bucureşti,

Ia de aici şi cultivă-te. Când te urci în maşina care consmă mai mult pe lună decât au oamenii ăştia nevoie să mănânce. În aceeaşi lună.

Tu concepi ideea de a nu avea apă caldă, de a încălzi apa în oală şi de a te spăla în lighean? De a încălzi vreo 3-4 oale, să te speli pe cap şi să te clăteşti cu oţet, că nu ai bani de balsam? De a înmuia hainele câteva zile, că nu mai poţi freca la mână. Să speli geaca de iarnă o dată doar, că se usucă greu şi tu oricum nu ai alta.

Să îţi faci temele la lumânare şi când nu o ai, să te trezeşti la 6 dimineaţa, să apuci să mai scrii 2 rânduri în lumina răsăritului ăluia romantic de te  pupi tu cu al tău? Să îţi miroase hainele a fum, că la tine în casă se face foc cu lemn, soba e veche şi hornul necurăţat de prea mulţi ani? Să râdă colegii de clasă de pantalonii pe care-i porţi de o săptămână, că sunt "ăia de şcoală" şi alţii n-ai?

Holul tău e mai mare decât boxa în care locuiesc oamenii ăştia. Şi al meu. Dar tu poţi face mai mult decât mine. Pupă în dos pe cine vrei, dar sa iasă ceva bun şi pentru altcineva. Da, pentru ţiganii care nu fură, care spală scările creşei unde ceilalţi îşi duc copii, nu tu. La creşele de vegani şi montesiori n-ar angaja nimeni o ţigancă cu probleme.

Dacă ai o jumătate de oră de discutat despre cum cea mai mare problemă a ţării noastre e circulaţia din Bucureşti, încărcată neapărat de manifestările culturale în spaţiu public (public, madamă), poate ai una şi pentru oamenii care trăiesc nu în canale, că aşa le place lor şi oricum nu ai ce să le faci, ci în boxele în care-ţi ţii tu schiurile şi papucii de iarnă. Unde-ţi ţii clăparii, au o saltea şi o faţă de plapumă care e cearceaf, cuvertură şi pătură.

Prea mulţi uităm de unde am plecat şi cine am fost înainte de tocurile cu 500 de lei din mall şi impresiile de fashion blogger, care nu te lasă să nu îţi cumperi rujul. Care costă cât o juma de salar.

Măgarilor, să vă fie ruşine!

Despre cum am fost verde. Dar m-am colorat la loc.

 Olivia Steer- Eu îmi aduc de la țară, din grădini, de la tărani sau din pădure, plante medicinale, le usuc în deshidrator peste noapte și le scot a doua zi crocante și verzi, cu toți pigmenții și alcaloizii intacacti!  

Matale ai un soț care face bani binișor, așadar nu trebuie să speli băi în hoteluri din țări străine ca să-ți hrănești copilul. Id est, ai timp gârlă să tot usuci frunze și flori.

 [...]ar putea să-ți spună la ce traume silențioase sînt supuși copiii adoptați de cuplurile gay și de ce nu au tocmai o viață veselă[...] 
 Stai să vezi la ce traume sunt supuși copii care cresc în familii cu mamă și tată: tata bea, mama ia bătaie și în 6 din 7 zile mănânci felii de cartofi uscate pe sobă. Da' e familion tradițional.

 Rețete drob vegetarian și bla bla, că doar din România noastră bogată, toată lumea își permite semințe de psyllium, să pui de-o tocană pentru bărbatu-to care a lucrat 15 ore pe șantier azi și minim 2 copii în creștere. Că doar tocmai ce ai luat alocația.
 
 Dragă Olivia, 
 îmi poți recomanda o grădiniță raw vegana în București? 

 Absolut, nu-i da opțiuni copilului tău, aruncă-l direct în vârtejul gluten-free, fără unsoare sau pită coaptă în cuptor de lemne, dă-i cu risotto vegan de legume, de stomacul meu de adult nu i-a făcut față și aia a fost o noapte lungă. Nu-ți trebe nici un lapte de vacă, dom'le, ăla de soia e natural și sănătos. Dada, știu și bunica are un strat întreg numa' cu boabe de soia din care curge câte-un strop la răsărit.

  "E o viată frumoasă, sănătoasă și plină de împliniri, așa cum ne-o propune ea. Dar ce facem cu cei care au copii, lucrează în 3 schimburi și abia-și permit o masă de duminică colorată de un pui anemic de la supermarket? E frumoasă, dar nu atât de viabilă pe cât s-ar dori."- scriam acum câțiva ani despre lansarea "Jurnalului de sarcină" al Ligiei Pop. Femeia asta scria că ea își comandă portocale (poate roșii) de nu-știu-unde în iarna românească, să nu-i lipsească vitaminele naturale. Amprenta ta de carbon o să-ți omoare mâncarea, numa' vreau să îți zic, iar dacă 50 de euro ai tăi nu-s prea mulți pentru o ladă de portocale, uneori sunt tot ce are o familie pentru o lună. Ei nu-s frustrați de ce scrii tu, că n-au bani de dat pe maculatură cu poze în studio.

 Dar eu sunt. Pentru că am crescut într-un fel, apoi am ales să trăiesc în altul. Așa că am văzut ambele părți ale baricadei. Și nu, când lucrezi nu ai timp de uscat plante, măcinat semințe sau cheltuit bani pe vreun aparat de presat la rece, cuțitele blenderului distrug vitaminele și după 2 luni, ești nebun.

 Vreme de câteva luni, nu m-am mai atins de conserve, carne sau produse lactate, cu ouăle a fost ușor, că tot nu pot mânca de vreo 5 ani. Sucuri verzi, naturale, de mă durea stomacul o zi întreagă. (nu dau cu paru', numa' zic.) Fără dulciuri de la magazin, totul făcut în casă. N-o mâncăm, dom'le. La roșie mă refer. De nu venea de acasă din grădină sau de la bătrână cu basma din piață, nu mă atingeam de ea. Mi se făcea o silă și o greață de la mirosul de carne, că nu puteam să trec pe lângă raionul de mezeluri. M-am înfundat cu ghimbir și cătină macerată, de mă mir că mai am din mațe. ( "mi-am dat mațele afară", în traducere liberă)

 S-apoi m-am mutat la Londra. Navetă lungă, bani puțini, să vezi cum a învățat corpul să supraviețuiască cu pizza congelată la 1 liră și brânză de n-a văzut lapte nici în poze.

 Ce-am învățat din lecția asta? Că ai nevoie de bani, timp și răbdare, dar mai ales de-un stomac tare să devii vegetarian-apoi-vegan. Că nebună am fost după a doua săptămână. Mi se părea că toată lumea e bolnavă și că de nu mănânci ca mine, e clar, n-ai nicio șansă. După o dublă de 12, câteva ore de somn și o zi întreagă de cursuri înaintea mea, smoothie-ul ăla verde m-a făcut să regret ca nu umblu cu un sul de hârtie igienică în ghiozdan.

 Ar trebui să învățăm că viabilitatea impusă ca necesară, evidentă și mai ales aplicabilă costă. Toleranţa e mare lucru. Zău ca n-am nimic cu vegetarienii/veganii. Da' se găseşte câte-o copilă aproape mamă şi nu mai poate de panică că ea cum şi-a creşte copilul. Că semințele alea de chia sunt de 10 mai scumpe decât alea de dovleac. Și nici le poți scuipa coaja.

P.S. Andi Moisescu, eşti idolul meu!