sâmbătă, 6 august 2016

Despre hateri care nu e hateri

Pe vremea când m-am apucat eu de blogging (se numea "scris pe blog" pe atunci), aveam câţiva colegi din şcoală cu bloguri. Ne comentam unul altuia şi mai ales, ne lăudam reciproc. În timp, am ajuns să stau foarte mult în faţa calculatorului, sărind din blog în blog şi citind absurdităţi. Pe care le iubeam. Am cunoscut oameni minunaţi,de la sute de km depărtare, care-mi sunt suflete dragi şi azi.

Mi-am pus o adresă de mail falsă, pentru că nu aveam niciun interes ca Septimia de pe blog să fie conectată cu Septimia....a. Nu am folosit hi5 sau FB pentru promovare. Scriam de revoltare, durere, fericire, de tinereţe fără bătrâneţe.

Acum câteva luni, mi-a dat prin cap să îmi verific statisticile de prin începuturi. Aş fi putut fi faimoasă, poate chiar şi mai bogată, dacă m-ar fi interesat ist aspect. (De curând, am început a folosi şi FB, altă poveste).

Ce vreau eu să zic că bloggingul e ca muzica. N-ai început să scrii când te-a descoperit Gigi, ci cu ani şi mulţi bani pierduţi înainte. Aşa că e normal să se işte competivitate. Făcută cu gust, ar trebui să conducă la polemici, la perspective opuse asupra aceluiaşi subiect, la un soi de pragmatism.

Ideal, nu?  N-ai să vezi. Te iei de unul şi de altu', că-ţi mai creşte traficul, faci mişto de muieri de fashion cât cuprinde, ca atunci când ai ajuns în vizorul campaniilor/companiilor care-ţi mai dau o geacă sau un absorbant, să schimbi macazul şi de la "păpuşe fără minte", ajungi la "gagicile astea faine".

Îmi pare că am uitat să mai scriem. Am uitat să mai citim. Alegem un punct şi începem a comenta. Apoi a înjura. De-acum vine faima.

Dacă e de "părerism" negativ, scrie, dom'le. Cu sârg şi analize. Dar nu-ţi schimba părerea a doua zi, când în sfârşit, o arzi şi tu cu popularii.

P.S. În revista Bravo scria ca X are blog. Noi nu ştiam ce înseamnă blog. De pe vremea aia vin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu