Până am ajuns la facultate, am tot fost pe la medici: că e de la pupat, de la băut apă după cineva, te-ai răcit. Am făcut 2 în 2 săptămâni. Aveam buză dublă, plină de Acivlovir.
Mi s-a recomandat tratament intern cu pastile de Aciclovir, plus cremă. La mine nu a funcţionat deloc. Prin anul II de facultate, m-am trezit într-o dimineaţă cu bărbia iritată, dar pe buze nu aveam nici măcar roşeaţă. I-am cerut farmacistei o cremă, insistând că sigur nu e "bubă dulce". M-a crezut, aşa că 8 ore mai târziu eram la urgenţe, deshidratată, nu atât de coerentă şi cu o bărbie nu tare faină. Aparent, crema era contraindicată. Iar eu mă dădusem toată ziua cu ea.
Dar am găsit un doctor care ştia despre ce vorbeşte, care mi-a explicat de unde am reacţiile astea brutale la stres, imunitate scăzută şi mult prea puţină odihnă. Lucram 14 ore pe zi în sesiune, mâncam o dată, dimineaţa, un iaurt şi nişte napolitane de post, colcăind de E-uri. Cafea instant înghiţită direct din plic, că nu aveam timp să torn apă fierbinte peste ea. Starea de deshidratare la care am ajuns în anul ăla mi-a făcut pielea ca de peşte cu solzi. Aşa că începi să bagi bani în creme scumpe, care nu foloseau la nimic. Eu nu beam mai mult de 2-3 pahare de apă pe zi.
Recomandarea ei a fost să folosesc Aciclovir cremă. Fie pastile, fie cremă. Nu ambele. Înainte să pui cremă, dezinfectează zona cu apă oxigenată, puneam cremă peste, repetam câteva ore mai târziu. "Buba" nu s-a mărit, nu m-a durut, s-a retras şi s-a vindecat mai repede.
De ani de zile, repet acelaşi ritual. Funcţionează precum ar trebui: dezinfectare, hidratare, tratament. Nu trece în 3 zile, nu are cum. Plasturii ăi scumpi mi-au înrăutăţit situaţia. N-am pus ruj, fond de ten sau mai ştiu eu ce 10 tips-uri care-ţi acoperă bubixul. E o rană care trebuie să respire.
Să nu mai pomenesc de reacţiile unor oameni, de parcă eşti cel mai mare râios din lume. Nu e semn de promiscuitate, e semn de nu ai destulă grijă de tine. Majoritatea lumii are virusul, dar fără manifestări. Fosta mea colegă de bancă îşi împărţea sticla de apă cu mine. N-a păţit-o niciodată. Iubitului meu nu i s-a întâmplat. În familie, expuşi la aceleaşi condiţii, unii am păţit-o, alţii nu.
În final, e ca răceala, gripa, indigestia. Doar că ne afectează aspectul şi ajungi să testezi tot felul de "leacuri minune", care pot să conducă la consecinţe mai urâte decât o întâlnire ratată.
Nu-ţi pune lingura de lemn încălzită, o grămadă de pastă de dinţi, oţet sau scumpeturile alea transparente. Plasturii ăştia-s precum bretele de sutien transparente. Doar tu ai impresia că nu se văd. Baiu' e că fac mai rău decât bine. Nu îţi mai atinge rana cu degetul. Fie că te speli, fie că nu.
Mi se întâmplă şi mental. Dacă am împrumutat cuiva balsamul meu de buze şi m-am dat din greşeală cu el, atât mi-a fost. A doua zi e acolo. Ştiu multe cazuri în care reversul e valabil:o ignori şi trece.
Aş zice să îţi fie ruşine de tine, că nu îţi oferi măcar minimul de grijă, să nu ajungi la punctul în care corpul urlă că nu-i e bine. "Nu ai înţeles weekendul trecut că mi-s bolnav? Na ceva ce nu poţi ignora."
Nu de buba de pe buze.
P.S. Cremele astea au toate acelaşi ingredient activ: aciclovir. Faptul că e de 3 ori mai scumpă nu înseamnă decât că cineva ştie exact cum te simţi tu când îţi iese o bubă şi cum eşti dispus să dai oricât numai să se ducă. Nu se duce.
No comments:
Post a Comment