Despre hateri care nu e hateri

Pe vremea când m-am apucat eu de blogging (se numea "scris pe blog" pe atunci), aveam câţiva colegi din şcoală cu bloguri. Ne comentam unul altuia şi mai ales, ne lăudam reciproc. În timp, am ajuns să stau foarte mult în faţa calculatorului, sărind din blog în blog şi citind absurdităţi. Pe care le iubeam. Am cunoscut oameni minunaţi,de la sute de km depărtare, care-mi sunt suflete dragi şi azi.

Mi-am pus o adresă de mail falsă, pentru că nu aveam niciun interes ca Septimia de pe blog să fie conectată cu Septimia....a. Nu am folosit hi5 sau FB pentru promovare. Scriam de revoltare, durere, fericire, de tinereţe fără bătrâneţe.

Acum câteva luni, mi-a dat prin cap să îmi verific statisticile de prin începuturi. Aş fi putut fi faimoasă, poate chiar şi mai bogată, dacă m-ar fi interesat ist aspect. (De curând, am început a folosi şi FB, altă poveste).

Ce vreau eu să zic că bloggingul e ca muzica. N-ai început să scrii când te-a descoperit Gigi, ci cu ani şi mulţi bani pierduţi înainte. Aşa că e normal să se işte competivitate. Făcută cu gust, ar trebui să conducă la polemici, la perspective opuse asupra aceluiaşi subiect, la un soi de pragmatism.

Ideal, nu?  N-ai să vezi. Te iei de unul şi de altu', că-ţi mai creşte traficul, faci mişto de muieri de fashion cât cuprinde, ca atunci când ai ajuns în vizorul campaniilor/companiilor care-ţi mai dau o geacă sau un absorbant, să schimbi macazul şi de la "păpuşe fără minte", ajungi la "gagicile astea faine".

Îmi pare că am uitat să mai scriem. Am uitat să mai citim. Alegem un punct şi începem a comenta. Apoi a înjura. De-acum vine faima.

Dacă e de "părerism" negativ, scrie, dom'le. Cu sârg şi analize. Dar nu-ţi schimba părerea a doua zi, când în sfârşit, o arzi şi tu cu popularii.

P.S. În revista Bravo scria ca X are blog. Noi nu ştiam ce înseamnă blog. De pe vremea aia vin.

Septimia şi...Pyuric

Printre aplicaţii de job, un soi de freelancing, agitaţia unui răspuns de la editură, Prison Break în fundal, mai ascult şi interviul lui Pyuric cu Florin Grozea  pe Youtube.

Fata asta mi-a schimbat (o parte) din cursul vieţii, fără să ştie că exist, măcar. Fără să îmi placă, deloc. Eram cam micuţă când Monden-ul ei a prins viaţă, nu prea ştiam cu ce se mănâncă industria muzicală, nici măcar muzica în sine. Ascultam hiphop de vreun an lălăit, prinsesem un internship la un ziar, unde începusem să lucrăm la o revistă "păntru tineri". Dar probabil înainte, i-am trimis un mail în care îi ceream datele de contact "d-ale Bitză", să îi iau şi eu interviu. Normal că nu mi-a răspuns fata, nici eu nu mi-aş fi răspuns. Acum ştiu, dar atunci o parte din minte probabil era latentă, aşa că tare nu am plăcut-o. După ce blogul a fost cumpărat, mai rău.

Ştii de ce? Că aş fi putut să fac şi eu asta, dar n-am făcut-o. Probabil, mai supărată eram pe mine. Dar a început să lucreze la un moment dat cu CTC, mie-mi plac băieţii, iară mie când îmi place ceva, urmăresc tot ce ţine de subiectul respectiv.

(Al meu tocmai mi-a adus cafea la pat, zic)

Şi-a început să îmi placă de ea. Tenacitate, curiozitate; simplitatea ei e extraordinară. Mereu încerca să aducă ceva nou, să înveţe cât mai mult şi apoi să pună în practică.

Am vrut să învăţ de la ea. Uneori. când scriu ceva sau îmi aleg un subiect, mă gândesc oare ea cum ar scrie sau dacă ar scrie. Mă ajută să mă auto-ghidez. Am un respect extraordinar pentru energia ei, simplitatea şi constanta dorinţă de nou, pentru cum a schimbat faţa industriei muzicale în online, cum a transformat PR "de hiphop" în mai mult decât poze cu versuri scrise în Paint.

E unul din motivele pentru care regret că nu am putut iubi Bucureştiul destul de tare încât să mă mut acolo.

Să ne înţelegem: nu i-am spus cum o urmăream prin toate articolele, interviurile, blogurile care făceau referire la ea. Dar tot am aflat una, alta despre ea. Cum ar fi că-i plac adidaşii albi.
"Eşti aici, ai adidaşi albi. Trebuie să fii Pyuric. Salut, eu sunt Septimia."

Cumva, eu cred că or mai fi oameni ca mine. Cărora le sunt dragi oameni pe care nu i-au cunoscut şi valorile lor. Mulţumesc.