Din acelaşi motiv nu citesc comentarii pe Youtube. Indiferent de subiect, de la 3-4 comentarii în jos, cineva înjură şi de acolo sigur nu mai au legătură "dăcât" cu organe, neamuri decedate sau viitorul destinatarului.
Trăiesc după o regulă simplă: nu vorbesc despre ce nu ştiu. Nu îmi dau cu părerea despre un album pe care nu l-am ascultat, o carte pe care nu am citit-o sau un autor care are peste 50 de kg (undeva în standardele societăţii, dacă eşti gras, eşti prost. Nu contează cât de mulţi spun asta, şi unul doare destul.)
Mie de Tudor Chirilă mi-a plăcut teribil. Tremuram pe la concerte şi îi devoram blogul. După ce l-am cunoscut, tot ceea ce ştiam despre el, tot ce m-a făcut să simt prin muzica lui şi prin textele lui s-a transformat în cea mai mare glumă a universului de om poetic şi filozof de mă simţeam eu la vârsta aia. Ani mai târziu, o parte din blog a devenit o carte. Una pe care nu am recomandat-o vreodată şi pe care am "desfiinţat-o" de câte ori s-a ivit ocazia. Dar ştii cum? După ce am citit-o şi am avut argumentele mele. Nu ale prietenei mele cele mai bune, bloggerul pe care-l urmăresc avidă sau vreo recenzie de pe site-ul la care-s abonată.
Şi-acum că am explicat situaţia de "nu fii hater cu căcatul altcuiva", o să insist. Mie mi-a picat Exarhu la bac. 80 % din elevii habar nu aveau cine e şi totuşi nu s-a revoltat juma' de ţară. Cerinţa era să lucrez pe text şi asta am făcut. Textul de anul ăsta e unul mai cunoscut, dar şi catalizator, se pare. Fac oamenii pe nebuni protectori ai lui Eminescu, ai monumentalei noastre literaturii, vajnic apărată de scandalagii de pe FB, care neavând "neciun" argument, o dau pe aia cu "e grasă şi tu proastă".
Ideea de bază e că nu se cade să îţi dai cu părerea despre o carte necitită, un cântec pe care tu nu l-ai ascultat, o maşină pe care nu ai condus-o.
S-a adus în discuţie şi E.L. James. Am citit toate cărţile, ca atunci când o madamă înţepată m-a întrebat dacă am citit-o măcar, de spun că e naşpa, să-i pot răspunde cu un rânjet "DA". Pe toate. I-am dat şi citate.
Sunt norocoasă. Am prieteni descuiaţi la minte. I-am găsit eu, m-au căutat ei, nu ştiu. Dar tot ei sunt motivul pentru care lumea continuă să mă şocheze urât, pentru că mi-e greu să concep că mai sunt şi hater-ca-pot.
Lucrurile nu se întâmplă pentru că sunt scrise, ci sunt scrise pentru că s-au întâmplat.
Literatura română nu o să moară pentru că cineva foloseşte un limbaj colocvial să spună ţării că două fete se iubesc sau că Vicky face sex la 13 ani. Asta ca să acoperim subiectul. Cum îmbogăţeşte vocabularul? Aproape deloc. Cum îţi îmbogăţeşte inima? Mult şi bine. Am fost şi M., am fost şi capra la un moment dat. Nu-s cărţi de DEX, dar nu toate trebuie să fie. Nu ne plângeam noi de limbajul exagerat sau arhaic din anumite titluri? Iete nah, că avem şi alternativa.
Eminescu tot acolo va fi, la fel şi Bacovia, Preda sau Petrescu. dar fiecare generaţie a adăugat ceva inedit literaturii. E rândul generaţiei noastre. Dacă o carte e uşor de citit, nu e neapărat proastă. Fie e cititorul inteligent şi se prinde repede, fie autorul a găsit canalul potrivit pentru a-şi transmite mesajul.
Cu cât limbajul e mai complex, te simţi mai deştept când ai terminat cartea, deşi sunt şanse mari să fii sărit peste pasajele fără acţiune. Dacă e simplist, e dă căcat.
Nu-i chiar atât de greu să nu fii ciomalău.
No comments:
Post a Comment