sâmbătă, 19 martie 2016

Sharing boxes

 La cum îi alunecă fetei ăsteia sunetele pe corzile vocale, mi le imaginez ca autostrăzi fără gropi și străduțe, înguste, din orașe mici de lângă plaje, orașe vechi, de pirați, iar în loc de sunete, mingi colorate fie plutesc, fie sar, iar când ating pământul, se aude cum plânge inima.
 
 Să fie atât de ușor și de greu să respiri în același timp?  Suflet mic și plăpând, cum știe ea să cânte despre lucrurile pe care nu i le-am spus niciodată, nici de înțeles nu am reușit. Să-ți curbezi sunetele precum crengi tinere, papitând de viață, vajnice păzitoare la intrarea în gânduri, cum se pleacă ele maiestuoase, lăsând versurile să treacă.
 
 I-aș recunoaște vocea oriunde, de câte ori am adormit și m-am trezit cu ea în gând. Mă trezesc dansând sau mormăind câte un vers și cumva mă aștept ca întregul univers să rezoneze cu mine. Asta nu s-a întâmplat niciodată, dar câteodată, pentru o clipă, la 6 30 a.m., când întregul cartier e încă adormit și parcă, parcă norii se întind de "bună dimineață", mă sincronizez eu cu universul.
 
 Alteori, prin durere îmi găsesc înțelesurile și îi simt muzica altfel. Iar a două zi îmi vine să-i trag cu ochiul, pentru că de-acum, am o gură de aer, care și-așa, trasă greu în piept, e împărțită. Și nu mereu e "cu cine", uneori e "cu ce".




before I make the offering,
remember all the faces that I've seen

2 comentarii: