marți, 29 decembrie 2015

Str. Principala, nr. X

Mie imi plac adresele cu Str. Principala, nr. X. Poarta multe povesti, daca stii unde sa le cauti. 

Dar nu a fost mereu asa. Indiferent de formularul de inscriere, cererea de abonament sau orice act care-mi cerea adresa, eram singura fara substantiv propriu la numele strazii. Dupa primele 4 clase, am fost mereu fata de pe strada Principala. Imi aduc aminte ca am intrebat-o pe mama, banuiesc ca zarisem buletinul bunicii, cum de n-are strada asta alt nume? Oricum, e singura. E nume de nevoie, nu de ales.

Niciodata nu mi-au placut orele de dirigentie in care trebuia sa pomenesti de averea casei, carierele parintilor si numarul de camere din casa. Iar eram fata de pe str. Principala.

Am simtit mereu ca asta ma separa de ceilalti, ca ma face mica, eu vin de la tara si ei de la oras. Iar asta, in mintea unui copil, poate face ravagii. Am invatat sa imi intaresc pielea inainte de vreme, iar generatia mea inca stia cum se foloseste inteligenta. Am stiut cum sa imi astup gaura din suflet, inainte sa devina hău. Dar am inteles gresit. Nimeni nu era pe partea urata a strazii.

Pe strada principala m-am indragostit prima data, de mi-au curs lacrimile, aproape sa ma lase fara aer. Acolo mi-am petrecut verile si era mereu punctul A. Muncile agricole, corvoade mi-au fost uneori si mi-e dor acum de-un strans de nuci si-un somn de 20 de minute, furat la umbra vreunui prun,la vremea scosului de cartofi. 
Primul SMS de acolo l-am trimis, prima infatuare tot de-acolo a plecat, mirosul de dovleac copt pe soba mirosea din casa pana dincolo de poarta si imi curgea mereu nasul cand dadeam de caldura. Orele cu vise pe care le-am uitat, secrete care nu spuneau nimic si plimbari de cate-o ora, prin camp pustiu, luminat cand-colo de o masina si mai mereu de lumina lunii, tot pe strada principala s-au intamplat. Povestile de groaza despre casa din colt, frumoasa si trainica, dar in curtea caruia nu vedeai niciodata pe nimeni, se-ntamplau “la curba”.

Sufletul nostru a fost mereu batran si-al pamantului, si-al cerului si-al glasului tanguit al batranei ce canta la ceas de seara. Un televizor din sufrageria care intr-o clipa a devenit mica, cu vopseaua scorojita pe la usi si o masina de spalat care sade precum o impostoare langa patul vechi de peste 30 de ani. Iar dorul e cuvantul de nu-l poti traduce.


Copilaria mea e un mix intre frumos si trist, greu si usor, intre oras si sat. Ani mai tarziu, inca le iubesc pe amandoua. Dar in miez de noapte, cand somnul nu vine si sufletul plange, miroase mereu a iarba uscata si-a iubiri primordiale.


O limba mai tarziu, adresa mea e inca pe strada Principala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu