Nu știu de ce când îmi simt buzele uscate, mi le imaginez mai mari, mai pline, ca niște fructe care stau să crape, de pârguite ce sunt. Și-apoi văd un cuțit mic, ascuțit, dar nu e bisturiu. Care taie în carnea moale a buzelor, fără să întâmpine niciun obstacol. Buzele se lasă tăiate, iar sângele pocnește într-un strop perfect rotund, ca atunci când te înțepi într-un spin și-n vârf de deget îți porți mărgeluța roșie. Ca un cuțit cald în unt, așa-mi imaginez că trece prin buze. Și-apoi ajunge la piele, la carnea din bărbie și toată voluptatea se transformă în durere.
No comments:
Post a Comment