duminică, 14 iulie 2013

Zgomot de fond.

Nu zice nimeni ca in T3 nu-ti va fi dor de T1, dar nu atat cat iti e acum de T2. De parca ai avea o bula in care-ti adapostesti amintirile frumoase, dar si pe cele care ti-au reamintit ca viata nu e un sir de alegeri fericite. Cateodata, ca un masochist care-si sparge besica de apa sau isi trage coaja de pe zgarieturi, o intepi cu acul si astepti sa te vezi ce va fi de data asta: primul iubit, vara aceea cand inotati goale noaptea, mersul la mare sau fugitul de acasa in alte orase?

E chiar frumos, sa stii ca ai amintiri care te fac sa zambesti. Astea te fac om, nu valorile materiale pe care le porti cu tine de fiecare data cand iesi din casa. Partea dureroasa e ca odata cu ele, apar si elementele alea care te fac sa zambesti nostalgic, apoi, inainte ca ratiunea sa-si spuna cuvantul, ti se tranteste un nod in gat si nu-l mai faci sa plece nici cu rugaminti de sare.

Iaurtul ala cu ananas, piele mirosind a Dove si-un parfum al mamei, pielea aia arsa de soare care arata atat de bine langa albul bluzei pe care o purtai, plus primul pahar de Bacardi (si ultimul). Scriam atat de mult, mereu in perioada in care ceva nu mergea conform planului. Parca uiti cu timpul cate fericiri marunte trec pe langa tine, pentru ca nu traiesti, ci retraiesti.


Stii, uneori mi-e dor sa fiu "nimicul" tau. Mutam lumea cu tine. Acum simt asta, stiu ca am fi avut puterea.
Cel mai bun iubit e intotdeauna cel pe care nu l-ai avut. Aluia nu-i stii defectele, punctele slabe sau prostia care probabil paste pe langa el. Dar mi-e la fel de dor de zilele cu biliard, povestile pe banca sau mesele gatite. Dorul e atat de mare incat sa te faca sa te simti vinovata, stii, prezentul e mai bun, e stabil, dar mai ales are calitatea de a fi "prezent". Ma amuza sa-mi descopar latura asta de om matur, rusinat la citirea randurilor scrise acum cativa ani, dar parca emotia care razbate mai spala catva din patetismul reactiilor. Am avut si beciuri pline de fum, am avut si aer curat, am fi putut avea mult mai multe. Si de fiecare data cand gandul asta imi da frisoane, imi amintesc demonstratia lui D. Nu face ea analize foarte des, dar si cand le face, ma asez frumos pe-o scara si ii dau dreptate: oamenii astia imi aduc aminte de o Septimie veche, cu arcuri rupte.

Desi nu se intampla mereu sa renunti la ceea ce-ti aminteste de trecut, nu face nici sa abuzezi. Piesa aia, parfumul, un fel de mancare sau crema de corp. Un pic de sado-masochism e binevenit din cand in cand, doar ca sa-ti aminteasca ca nu te-ai nascut ieri. Copil am fost sa cred ca nu se vor vindeca, mai copil inca sa cred ca voi uita.

Si-au lasat toti amprentele pe sufletul tau. Si tu-l jelesti. Nu-i porti fotografii care ti-au radiografiat sufletul, in loc sa te faca fericita.

2 comentarii:

  1. E placut sa-mi gasesc sufletul in amintiri, imi da convingerea ca papusarul meu sunt chiar eu.

    RăspundețiȘtergere