Iubesc mirosul de pamant reavan.
Ploaia nu miroase frumos.
Sfere de aer ce se saprg la tangenta cu un strop, mirosul somnului de flori, iarba crunta, franta la mijloc ca o fecioara iubita pe tarlaua inverzita.
Momentele ulterioare ploii miros si acum a copilaria mea, a tristete si resemnare.
Picuri ce se scurg murdari de pe frunzele colcaind de praf. Stateam cu gura deschisa asteptand sa prindem unul.
Inghesuiti unul intr-altul in scara blocului, priveam cu invidie baltile curcubeite in care cu pofta ne-am fi balacit, dar ne prindea mama.
Ploaia nu miroase frumos.
Cand ploua, se spala cerul.
vreau să plouă tare de tot afară,cu tunete şi fulgere şi eu să mai fiu copilul care alerga speriat în casă şi privea în depărtare,spărgându-şi retinele de stropii de ploaie...
ReplyDeletePe bune, ai facut chestia asta ? Ma refer, ai ingiti picaturi jegoase cu sufletul la gura? Nu, nu cred ca ai facut asta si daca ma insel, nu-mi spune ca subintelesul e chiar asta : licoarea copilariei, nostalgia vremurilor apuse si spiritul ratiunii in delir. Incearca sa nu aberezi totusi, ci sa fi simtit cu adevarat experientele alea.
ReplyDeleteSi daca ploaia nu-ti miroase frumos, iar tu iei ca un motiv artistic ploaia, picaturile, dar ea nu i frumoasa in viziunea ta... Arta = frumosul ce nu are definitie generala, ci doar persoanala.... UNDE TI-E ARTA?
REVINO-TI. STERGE CACATURILE ASTEA SI INVATA-I SI PE ALTII.
Cu drag, eu.
Niciodata anonim.