povestea unor pantofi rosii

Povestea unor pantofi rosii

Erau in vitrina.Da, in vitrina cea mare de pe strada Sperantelor. Acolo merge ea in fiecare zi.Se simte mai bine cand se intoarce. Cred ca azaleele sunt de vina. Copilul arunca mingea la picioarele ei.Incaltata cu pantofii cei negri, pe care ii are de la bunica sa, ii da mingea inapoi. Zambeste.
Niciodata nu a vrut ceva pentru ea. A fost mereu multumita cu ce avea. Cel mai mare vis al ei sa primeasca un trandafir negru.Insa nu era o dorinta care o mistuia, ci una pe care si-a ales-o ea, caci, ca noi toti, avea nevoie de un ideal in viata.Senzatia ca ceva iminent va interveni in viata ei persista de cateva zile.
Era o noua plimbare pe strada Sperantelor.Stia ca ceva nu e la fel. Copilul era tot acolo, jucandu-se, cofetarul ii facea cu mana, ca de fiecare data, dar ceva se schimbase. Si atunci ii vazuse.Erau pantofii rosii. Erau superbi.A stiut ca tocmai isi gasise uin alt ideal in viata.Doar ca atunci cand a iesit de pe str Sperantelor, nu mai zambea.Era un ideal mai important, un ideal de neatins.
Timp de 2 luni si 3 saptamani, pantofii rosi au ramas in acelasi loc.Ea strangea bani ca sa ii cumpere. Ii vizita mereu, ca o mama grijulie, avand grija ca lumina soarelui sa nu bata prea tare pe ei, ca sa nu le strice pielea. Erau secretul ei.Si astfel si-a primit visul.
Era in a opta saptamana de cand drumul vietii ei se schimbase, cand in dreptul vitrinei se opri un barbat.Dragut, simplu, banal, genul de om care nu se face remarcat.I-a daruit un trandafir negru. Nu l-a privit, nu a privit-o, dar spinul ramas pe tulpina trandafirului a intepat-o.Picatura de sange se transforma intr-o petala pe ciorapul alb.
A pus trandafirul in apa. Se temea sa nu se ofileasca.Acum avea banii pentru pantofii rosii. S-a intors pe strada cu vitrina, iar pantofii o asteptau. I-a incaltat.Ii veneau va turnati, i-a spus vanzatoarea. Erau perfecti.
Biletul primit de la mesager spunea “ora 6, la vitrina”. Desi nu voia, stia ca va fi acolo. Trandafirul era de vina.Va fi doar o cafea bauta cu un nou amic.Mai avea de asteptat 3 zile. Pantofii rosii asteptau sa fie incaltati.
Nimic din ce avea nu se potrivea. Rochia cea buna era deja prea veche, pulovarul galben era aproape ros de molii, paltonul mirosea a naftalina. Stia unde sa gaseasca rochia.
Era rosie, cu bretele late, pana la genunchi.Decolteul era potrivit.Si-a prins parul cu o agrafa primita in dar de la primul ei iubit: un fluture de argint. Suvita de par saten se incretea, incadrandu-i obrazul deja rosu. Rujul era puternic si contrasta cu ochii ei migdalati, caprui de ciocolata amaruie.
Voia o prajitura cu martipan. Pantofii cei rosii erau multumiti de plimbare. Vedeau lumea pentru prima data. A fost conversatie usoara, despre muzica, arta si vreme. Ploua. El a luat-o de brat. In fata casei lui, a invitat-o la un pahar. Pantofii rosii o luasera inainte.
Era cald.Semineul lumina sufrageria. Era exact cum se astepta:o biblioteca de lemn masiv si canapeaua din fata semineului. O saruta.Rochia cade. Raman doar pantofii. Noapte devine cenusie.
Dimineata, s-a intors acasa.”Buna dimineata, mama!”, spune copilul cu ochi albastri.

[prima parte a fost publicata mai demult. am postat-o integral pentru continuitatea ideii]