marți, 18 august 2009

Confesiune

M-am apucat si i-am citit din nou blogul. Ranjeam ca tampa in fata calculatorului. Textele alea despre timpul nostru impreuna, al nostru. Mi s-a facut un dor imens de ele. Genul ala de dor care te goleste, te taie, te scurge prin pori, te da prin sita, te prajeste in uleiul ala de peste. As suna-o, dar nush cum ar reactiona. Poate nu are chef de mine sau e ocupata sau nush. Cred ca am lacrimi in ochii, dar nu sunt sigura. Faza e ca...(io nu stiu cum l-o prins pe ala) stiu ca a fost vina mea. Mi-am cerut intr-un fel iertare, dar nu cred ca am facut-o cum trebuie. As putea sa le zic, dar daca s-ar uita la mine cu ochii aia mari si ar rade sau s-ar intoarce si ar pleca? nu cred ca as suporta. Mi-s dragi ca doua matze plouate, pe care le pui langa semineu, si blana lor patata e inca umeda, chiar dupa ore. Am cules zmeura si am mancat-o impreuna. Am baut pana si visinata de-aia aiurea. Ea voia sa "vorgim". Mi-e dor de dimineata in care le-am spus. M-am simtit libera. Nu ma judecau. Si asta e bine. M-am judecat eu destul. Finalul procesului a fost "nu le prea meriti. si tu stii asta..." porcarii din-astea.. cred..am discutat eu cu ea acum cateva zile care e faza. Deschide-ti in pana mea sufletul ala tampit si spune-le ce simti! Fii si tu ca tine o data! asta imi spun in fiecare dimineata. si nu o fac ever. "Sunt o doamna, ce plm mea!". manaca-o-ar mama de scumpa ce e ea! ca ne-a facut vinete si ne-a dus la baieti:)) si am furat mere de pe drum. si am spus povesti cu fantome. si simt, in pana mea, ca ma indragostesc de mine si ca sunt fericita, si ca le vreau si ca mi-e dor si ca simt. Acum, ma socheaza sa vad cata puterea am lasat unui om sa aiba asupra mea. Asta nu se va ma intampla! Sunt un copil ce iubeste baloanele si micul dejun la ora 16, dupa ce tocmai am venit de la o petrecere unde ea facea poze.cred ca o sa o sun...nu stiu...poate...

6 comentarii:

  1. In momentele in care recitim ceea ce am scris, sau ce au scris ceilalti despre viata lor (in care ne putem regasi si noi), parca lucrurile ce pareau a fi imposibil de reparat...acum nu mai reprezinta decat niste cuvinte din trecut care reusesc sa ne ocupe timp pentru a le reciti si ne oferea adesea si o expresie faciala ciudata.

    Micul dejun nu are o ora stabilita :-$

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am recitit atâtea încât nu mai vreau să recitesc nimic...

    RăspundețiȘtergere
  3. stii parerea mea...zilele astea am avut un moment in genu asta da la "problema mea" nu cred ca se poate rezolva nimic....tu poti incerca nu ai ce pierde

    RăspundețiȘtergere
  4. a da si sa nu cumva sa te mai gandesti k nu le meriti:-W

    RăspundețiȘtergere