"Nu-i mult 10 lei pe lună." Fondul clasei.

Pare-se că fondul clasei a revenit din nou în atenţia publică, prin şcoli a fost, este şi va fi. Unii politicieni consideră că educaţia gratuită nu ar trebui să fie chiar atât de gratuită.

Nu o sa trec prin calcule, nimănui nu-i pasă că alocaţia unui minor nu ajunge pentru nimic. Doar dacă ai un minor în grijă, un salar minim (sau deloc). Atunci începe să îţi pese.

Aveam rude la ţară, aşa că nevoile minime de mâncare erau acoperite. Un trening cadou de la naşi la început de an şcolar, ghiozdanul şi rechizitele rămase de anul trecut. Nu era atât de rău.

Încă mă cutremură când mă gândesc la "citirea listei." Cine a adus fondul clasei? Se citeau elevii care nu l-au adus şi cât mai trebuiau să aducă. Nu se crăpa pământul să mă înghită. Nu am fost mereu pe listă, dar după un moment mai greu, am rămas acolo până am terminat clasa a IV-a. Îmi dădeau lacrimile când eram certată că nu i-am adus nici luna asta. Cum era să-i spun că nu am de unde şi că mai aveam un colţ de pâine pe care îl ţineam de "sandwich la şcoală": două felii subţiri de pâine, de vedeai prin ele, unse cu gem de prune.

Nu cred că cine n-a trecut prin asta poate să înţeleagă ce face fondul clasei unui copil: ruşinea, ura faţă de sistem, pe care nu o defineai încă şi un alt aspect care făcea diferenţa între tine şi ceilalţi elevi. Faptul că banii ăia par să fie mai importanţi decât cine sunt eu şi ce pot eu să fac. Eu, copilul ăla sfrijit care învaţă literele şi se chinuie cu 2, că nu-i iese "ca o lebădă". Din câte ţin minte, s-au cumpărat cele necesare în clasă, scaunele şi băncile au fost îmbrăcate în huse, după care ne-au mutat într-o altă clasă, altă şcoală şi nimic n-am luat cu noi.

"Nu-i mult 10 lei pe lună." Dacă ai 80 de lei pe toată luna, nu e mult. E imposibil.

Imaginează-ţi că doi copii şi singurul venit în familie e alocaţia. Banii de fondul clasei vin cam la 2 pâini. Spune-mi tu ce-ai face.

Sora mea era doar la grădiniţă şi eu deja mă gândeam cât de greu îi va fi, acum că suntem 2 cu "fondul clasei". Într-adevăr, dacă sunt fraţi în şcoală, plăteşte doar unul. Dar eu nu ştiam asta, aşa că mă durea preventiv faptul că oricum o învârteam, nu aveam nicio şansă să o ajut.

La liceu, deşi îi aveam, am refuzat să-i dau. Mi-am învăţat drepturile şi mai mult de atât, am învăţat să mi le apăr. Aşa că am dat teste peste teste, "până daţi banii." Nu i-am dat. Calculele ne-au arătat câte un miliard se strângea anual, ca atunci când dădeam teză să ne ducem coli A4 de acasă, că "nu sunt bani."

Singura durere a unui elev ar trebui să fie o notă mică, un coleg nesimţit, nu presiunea din partea celui care ar trebui să-i fie sprijin.

Nu am uitat ce au făcut fiecare şcoală şi profesor pentru mine. Nu am să uit vreodată.

Dar nici numele meu în fiecare săptămână, strigat la datornici, nu-l uit.

Nu zdrobi un copil pentru buzunarul tău. Copilul poate va găsi leacul pentru cancer, buzunarul tău tot gol se duce.

Legenda bacului

Am dat bacul acum 6 ani. Mă ia puţin cu ameţeală, acum că am scris negru pe alb.

La română am făcut pregătire un an. Dom'le, n-aveai cum să nu scrii şi tu o abureală de minim 5. Pe mine m-a luat cu nervi şi revoltă, că învăţam până dimineaţa la 4 poeziile lui Nichita, 2 pe subiect, că dacă pică, mă dau inteligentă, cu versuri, nu alta. Şi ei ne dau primul subiect din toate "cărţile de bac". Ăl mai leneş elev tot a citit măcar o dată comentariul, că te mai lua vinovăţia, deschideai cartea, bam bam, o jumătate de oră mai târziu, plictisit, o ştiai pe aia cu "bildungs", da' nu roman. Mi-a trecut revolta la prima sesiune din facultă.

La celelalte 2 probe m-am relaxat. Am citit la istorie până dimineaţa despre dizidenţi şi comunism, m-a prins mai ceva ca un serial, dar mi-au picat domnitorii. Nici în a V-a, nici în a XII-a nu i-am ştiut, în espeţial pentru că nu îmi plac. Nu neapărat ei, cât perioada aia.

La geografie era finuci. Am avut o profă extraordinară de geogra în a VIII-a, îţi ştiam harta ţării mai bine decât holurile liceului. Mi-au scăzut 0,20 de nicăieri, pentru că lucrarea mea era perfectă, dar nu depui la 9,80, că te ţii băţos şi îţi scad profii de e, de nu e, decât să fie.

Mama nu a făcut nici petiţie, nici nu mi-a cumpărat maşină că am luat bacul. Nu de alta, dar pe vremea mea, şi ultimul prost îl lua. La nivelul liceelor bune, dacă pica vreunul, era legendă. La cele mai puţin, vreo 2 picau, nu invers. Am exemple. Erai de ruşinea clasei, a profesorilor, a şcolii, a părinţilor, a bunicilor şi-a satului. Dupa 12 ani de şcoală, 12 măi, în care ai făcut română mai des decât nu, tu tot nu ştii să abureşti. Să abureşti, nu să dai treaptă de doctorat.

Nu, nu profesorul e prost. Unii sunt, dar tot nu-i vina lor că tu eşti incapabil. Profa de lit universală trăia în lumea ei, dar deschid o polemică în subiect la orice oră. Deci se poate.

Tu eşti puturos. Profii sunt acolo să te îndrume, nu să îţi vâre cu tolcieru-n gură.Când întreabă dacă a înţeles toată lumea, nu te face mic în bancă, să nu cumva să te aleagă pe tine, că nah, erai în urmă la Candy Crush.

Ai 18 ani. 18. Adult. La vârsta asta, ai noştri căpăleau glia ţării în miez de vară, tu erai pe drum şi ei se gândeau cum le-ar fi plăcut să termine liceul, dar cine să muncească pământul? Iar tu, într-o situaţie total opusă, eşti incapabil să legi 2 fraze coerente referitoare la orice şi ai nevoie de maică-ta să deschid petiţie. "Che copilu meu a învăţat, dar emoţii, stres, a uitat tot." Da, nimic nou.

Eşti laş. În loc să admiţi că ai încurcat subiectele, dai vina pe minister, profi, subiecte şi camera video. Daaaaaaa, mamăăăă, am scris o prostie. Asta e, mă duc la vară. Că oricum nu prindeai loc la buget, daca ştii ce zic.

Eşti prost. Te hlizeşti ca la brânză cu mucegai. Că ţie nu îţi pasă, că are tata bani şi oricum nu-ţi trebuie nuvela în viaţă, că la Fratelli nu te-ntreabă d-astea. Ai făcut pe jmecherul rebel 4 ani şi apoi dai vina pe orice te-ar putea scuza că "a dat greşit la bac".

Consider că examenul ăsta e o porcărie, care stresează copiii mai slabi de îngeri până la atacuri de panică şi nimănui nu-i plac. Baţi piua pe el până visează toţi numai subiecte de bac, ajung la facultă şi trec prin prima sesiune cu jumătate din calmantele luate la bac. Şi prima sesiune nu se compară cu nimic. Pentru un singur examen, am devorat mai multe cărţi decât am citit pentru 3 subiecte în bac.

Îl iei cu notă mare? Ai ţinere de minte sau chiar îţi place să înveţi. Nu te face neapărat şi musai mai deştept ca ăla care l-a luat cu 6. Nici ăla nu e musiu prost, poate nu-i pasă, are nevoie doar de diplomă.

Din ăia sub 5 sunt 2 categorii: puturoşi şi ăia care au dat la mate, unde de nu ştii, nu cunoşti.

Copilul matale nu e sensibil şi ţinta unui complot al ministerului, care vrea să pice toţi, doamnă, unu' să nu rămână. 

Copilu' matale e puturos.

Lăsați latina unde e!

 'Vom sfârși prin a trăi atât de urât pe cât de urât vom vorbi." Gabriel Liiceanu 

La un concurs de cultură generală, ni s-a cerut să ne prezentăm liceele, de parcă nu era evident cine participă. În timp ce lumea venise cu prezentări pe hârtie și discursuri pompoase, eu m-am ridicat în picioare și am spus că noi suntem de la Papiu și nu avem nevoie de prezentare. Am fost huiduită și un puști m-a amenințat că mă așteaptă afară să mă bată. După ce luasem cu echipa locul I. Și cedasem un punct fiecărei echipe participante, pentru că moderatorul a formulat greșit întrebarea legată de latină, iar eu eram deșteaptă, dar mai ales arogantă și am vrut să le demonstrez că o copilă e mai deșteaptă decât profii care făcuseră întrebările. Mi-a zis că mă dau dășteaptă și mă bate el când mă prinde.

Ce-i drept, m-am dat deșteaptă. Eram olimpică națională la latină. După un singur an de studiu. În clasa a VIII-a nu se face, știm cu toții. Mai înveți un campus, campi, în timp ce faci pregătire pentru testele naționale. Așa că ajungi botă, ca mine, în clasa a IX-a, la filologie, nu știi nimic, faci o oră pe săptămână, dar să dai teză.

Dar și când îi prinzi mersul, e frumoasă foc. N-am vrut defel s-o caut și prin facultate. Dar după o vară în Grecia, mi-a venit poftă de latină și greacă veche, așa că colea m-am dus, la Clasice. 

"Da' di ce faci tu latină? Nu mai bine ți-ai alege ceva mai practic?

"E frumoasă, măi. Frumoasă foc."

În clasa a IX-a se dă teză, cu o singură oră pe săptămână, când tu vii cu zero cunoștințe. Fizica avea 2 ore. 3 ani am făcut asta. În a XII-a aud că s-a scos disciplina de la bac, examen pe care îl luam în clasa a X-a cu ochii închiși. Nevoie a fost să îmi aleg altă materie.

În anul 3 de facultate, am avut un curs de Old English Phonetics. Ce dureri de cap, ce plânsete, că aveam licența în câteva luni și era știut că proful ăsta te pică fără milă. Când a început a preda, mi-am pus pixul jos și m-am bucurat de curs. Făcusem toate astea în primul semestru din anul I; în timp ce alte secții o luau mai ușor, cei 5 latiniști (unul studia greacă), mâncam pe pâine procesele fonetice. Profesorul propusese ca în anul I să facă toată secțiile latină, că ce soi de lingvist ești tu fără să știi latină? M-a încălzit la inimă. La filologie, studiezi matematică în primele 2 clase. Și e din-aia ușoară. În schimb, latina m-a organizat, m-a disciplinat fără să îmi dau seama. Latina e matematica filologului.  Mi-a fost mult mai ușor să stăpânesc italiana și spaniola, să învăț fonetica englezei și astfel să îmi corectez pronunția.

A fost amuzant. Cursuri întregi am râs cu conf. dr. Vasile Rus despre cum sensul cuvântului s-a schimbat, iar lumea îl folosește azi, fără să știe despre ce vorba. N-a fost mereu ușor, poate nici cel mai interesant. Dar în momentul în care, după 2 pahare de vin, îți vine o poftă nebună să explici fenomenele lingvistice, iar ceilalți sunt atrași de tine și de pasiunea ta, înseamnă că a fost alegerea corectă.

Nu te poți bate cu pumnul în piept că ești român, fără să știi măcar câte ceva despre originile tale, nu poți fi elev/student la filologie fără latină, medic, farmacist, avocat n-ar trebui să fii fără să știi latină. Formația ta ca filolog îți impune să studiezi fundamentul limbii pe care o pocești în fiecare zi. S-o pun altfel: înainte să devin studentă, eram obsedată de gramatică, corectam lumea în scris și verbal, uneori ca instinct, fără ca măcar să realizez. Ei, latina m-a învățat că o limba nu e niciodată moartă, ci un organism care se dezvoltă constant și nimic nu-i incorect spus/scris.

În anul 2, aproape s-a închis secția, nu eram suficienți studenți, în timp ce Germania studiază latina din clasele mici. Și ei chiar nu au nicio treabă cu latina. 

Înveți din trecut, să știi mai bine pentru viitor. Trecutul nostru e latin, nu uitați asta!

Și e noastră, frumoasă, parte din cine suntem și oricât de ciudat ar părea, lumea limbilor străine e diferită odată ce inveți latină. N-ar strica să știm mai mult decât Carpe diem.

P.S. Semnați petiția!