Showing posts with label bac. Show all posts
Showing posts with label bac. Show all posts

Thursday

Legenda bacului

Am dat bacul acum 6 ani. Mă ia puţin cu ameţeală, acum că am scris negru pe alb.

La română am făcut pregătire un an. Dom'le, n-aveai cum să nu scrii şi tu o abureală de minim 5. Pe mine m-a luat cu nervi şi revoltă, că învăţam până dimineaţa la 4 poeziile lui Nichita, 2 pe subiect, că dacă pică, mă dau inteligentă, cu versuri, nu alta. Şi ei ne dau primul subiect din toate "cărţile de bac". Ăl mai leneş elev tot a citit măcar o dată comentariul, că te mai lua vinovăţia, deschideai cartea, bam bam, o jumătate de oră mai târziu, plictisit, o ştiai pe aia cu "bildungs", da' nu roman. Mi-a trecut revolta la prima sesiune din facultă.

La celelalte 2 probe m-am relaxat. Am citit la istorie până dimineaţa despre dizidenţi şi comunism, m-a prins mai ceva ca un serial, dar mi-au picat domnitorii. Nici în a V-a, nici în a XII-a nu i-am ştiut, în espeţial pentru că nu îmi plac. Nu neapărat ei, cât perioada aia.

La geografie era finuci. Am avut o profă extraordinară de geogra în a VIII-a, îţi ştiam harta ţării mai bine decât holurile liceului. Mi-au scăzut 0,20 de nicăieri, pentru că lucrarea mea era perfectă, dar nu depui la 9,80, că te ţii băţos şi îţi scad profii de e, de nu e, decât să fie.

Mama nu a făcut nici petiţie, nici nu mi-a cumpărat maşină că am luat bacul. Nu de alta, dar pe vremea mea, şi ultimul prost îl lua. La nivelul liceelor bune, dacă pica vreunul, era legendă. La cele mai puţin, vreo 2 picau, nu invers. Am exemple. Erai de ruşinea clasei, a profesorilor, a şcolii, a părinţilor, a bunicilor şi-a satului. Dupa 12 ani de şcoală, 12 măi, în care ai făcut română mai des decât nu, tu tot nu ştii să abureşti. Să abureşti, nu să dai treaptă de doctorat.

Nu, nu profesorul e prost. Unii sunt, dar tot nu-i vina lor că tu eşti incapabil. Profa de lit universală trăia în lumea ei, dar deschid o polemică în subiect la orice oră. Deci se poate.

Tu eşti puturos. Profii sunt acolo să te îndrume, nu să îţi vâre cu tolcieru-n gură.Când întreabă dacă a înţeles toată lumea, nu te face mic în bancă, să nu cumva să te aleagă pe tine, că nah, erai în urmă la Candy Crush.

Ai 18 ani. 18. Adult. La vârsta asta, ai noştri căpăleau glia ţării în miez de vară, tu erai pe drum şi ei se gândeau cum le-ar fi plăcut să termine liceul, dar cine să muncească pământul? Iar tu, într-o situaţie total opusă, eşti incapabil să legi 2 fraze coerente referitoare la orice şi ai nevoie de maică-ta să deschid petiţie. "Che copilu meu a învăţat, dar emoţii, stres, a uitat tot." Da, nimic nou.

Eşti laş. În loc să admiţi că ai încurcat subiectele, dai vina pe minister, profi, subiecte şi camera video. Daaaaaaa, mamăăăă, am scris o prostie. Asta e, mă duc la vară. Că oricum nu prindeai loc la buget, daca ştii ce zic.

Eşti prost. Te hlizeşti ca la brânză cu mucegai. Că ţie nu îţi pasă, că are tata bani şi oricum nu-ţi trebuie nuvela în viaţă, că la Fratelli nu te-ntreabă d-astea. Ai făcut pe jmecherul rebel 4 ani şi apoi dai vina pe orice te-ar putea scuza că "a dat greşit la bac".

Consider că examenul ăsta e o porcărie, care stresează copiii mai slabi de îngeri până la atacuri de panică şi nimănui nu-i plac. Baţi piua pe el până visează toţi numai subiecte de bac, ajung la facultă şi trec prin prima sesiune cu jumătate din calmantele luate la bac. Şi prima sesiune nu se compară cu nimic. Pentru un singur examen, am devorat mai multe cărţi decât am citit pentru 3 subiecte în bac.

Îl iei cu notă mare? Ai ţinere de minte sau chiar îţi place să înveţi. Nu te face neapărat şi musai mai deştept ca ăla care l-a luat cu 6. Nici ăla nu e musiu prost, poate nu-i pasă, are nevoie doar de diplomă.

Din ăia sub 5 sunt 2 categorii: puturoşi şi ăia care au dat la mate, unde de nu ştii, nu cunoşti.
Copilul matale nu e sensibil şi ţinta unui complot al ministerului, care vrea să pice toţi, doamnă, unu' să nu rămână. 

Copilu' matale e puturos.

Friday

Nemerovschi şi al ei bac

Am învăţat prin tinereţea mea că internetul e un spaţiu mult prea vast, care depăşeşte capacităţile naturii umane de a înţelege. Prin urmare, evit tot ce e "la modă", îmi ţin părerile pentru oamenii de lângă mine, care la o cană de cafea sau una de vin, aduc perspective diferite.

Din acelaşi motiv nu citesc comentarii pe Youtube. Indiferent de subiect, de la 3-4 comentarii în jos, cineva înjură şi de acolo sigur nu mai au legătură "dăcât" cu organe, neamuri decedate sau viitorul destinatarului.

Trăiesc după o regulă simplă: nu vorbesc despre ce nu ştiu. Nu îmi dau cu părerea despre un album pe care nu l-am ascultat, o carte pe care nu am citit-o sau un autor care are peste 50 de kg (undeva în standardele societăţii, dacă eşti gras, eşti prost. Nu contează cât de mulţi spun asta, şi unul doare destul.)

Mie de Tudor Chirilă mi-a plăcut teribil. Tremuram pe la concerte şi îi devoram blogul. După ce l-am cunoscut, tot ceea ce ştiam despre el, tot ce m-a făcut să simt prin muzica lui şi prin textele lui s-a transformat în cea mai mare glumă a universului de om poetic şi filozof de mă simţeam eu la vârsta aia. Ani mai târziu, o parte din blog a devenit o carte. Una pe care nu am recomandat-o vreodată şi pe care am "desfiinţat-o" de câte ori s-a ivit ocazia. Dar ştii cum? După ce am citit-o şi am avut argumentele mele. Nu ale prietenei mele cele mai bune, bloggerul pe care-l urmăresc avidă sau vreo recenzie de pe site-ul la care-s abonată.

Şi-acum că am explicat situaţia de "nu fii hater cu căcatul altcuiva", o să insist. Mie mi-a picat Exarhu la bac. 80 % din elevii habar nu aveau cine e şi totuşi nu s-a revoltat juma' de ţară. Cerinţa era să lucrez pe text şi asta am făcut. Textul de anul ăsta e unul mai cunoscut, dar şi catalizator, se pare. Fac oamenii pe nebuni protectori ai lui Eminescu, ai monumentalei noastre literaturii, vajnic apărată de scandalagii de pe FB, care neavând "neciun" argument, o dau pe aia cu "e grasă şi tu proastă".
Ideea de bază e că nu se cade să îţi dai cu părerea despre o carte necitită, un cântec pe care tu nu l-ai ascultat, o maşină pe care nu ai condus-o.

S-a adus în discuţie şi E.L. James. Am citit toate cărţile, ca atunci când o madamă înţepată m-a întrebat dacă am citit-o măcar, de spun că e naşpa, să-i pot răspunde cu un rânjet "DA". Pe toate. I-am dat şi citate.

Sunt norocoasă. Am prieteni descuiaţi la minte. I-am găsit eu, m-au căutat ei, nu ştiu. Dar tot ei sunt motivul pentru care lumea continuă să mă şocheze urât, pentru că mi-e greu să concep că mai sunt şi hater-ca-pot.


Lucrurile nu se întâmplă pentru că sunt scrise, ci sunt scrise pentru că s-au întâmplat.

Literatura română nu o să moară pentru că cineva foloseşte un limbaj colocvial să spună ţării că două fete se iubesc sau că Vicky face sex la 13 ani. Asta ca să acoperim subiectul. Cum îmbogăţeşte vocabularul? Aproape deloc. Cum îţi îmbogăţeşte inima? Mult şi bine. Am fost şi M., am fost şi capra la un moment dat. Nu-s cărţi de DEX, dar nu toate trebuie să fie. Nu ne plângeam noi de limbajul exagerat sau arhaic din anumite titluri? Iete nah, că avem şi alternativa.

Eminescu tot acolo va fi, la fel şi Bacovia, Preda sau Petrescu. dar fiecare generaţie a adăugat ceva inedit literaturii. E rândul generaţiei noastre. Dacă o carte e uşor de citit, nu e neapărat proastă. Fie e cititorul inteligent şi se prinde repede, fie autorul a găsit canalul potrivit pentru a-şi transmite mesajul.
Cu cât limbajul e mai complex, te simţi mai deştept când ai terminat cartea, deşi sunt şanse mari să fii sărit peste pasajele fără acţiune. Dacă e simplist, e dă căcat.


Nu-i chiar atât de greu să nu fii ciomalău.