Wednesday

Living on a prayer


Tu nu stii.
Nu ma simti intotdeauna.
Crezi mai mereu ca urmeaza sa plec, ca mai am putin pana la limita timpului impus sa dorm langa tine.

Ma dori in moduri diferite. Si da, stiu cat de ciudat suna asta.

Mirosul tau ma imbata. La propriu. Ametesc.
Mi-e dor de tine chiar si atunci cand ma tii de mana.
Fiecare zi e ca prima zi cu vant, cand cabana de vanatoare s-a mutat in civilizatie. Cred ca in momentul ala am stiut amandoi ca nu mai avem nicio sansa sa scapam. Unul de celalalt.

Nu am nici metafore, nici cuvinte grele care sa descrie cum ma simt. Cum simt. Asa cum nu credeam ca mai pot simti. Si singurul vinovat esti tu.

Sa nu crezi ca nu iti simt neputinta sau durerea de a nu-mi putea arata ce traiesti in fiecare zi. Esti (cat mai palpaie cursorul asta)...tu.
E asa cum ai spus, dragule: ne-am gasit la momentul potrivit. Si tot ce trece prin noi suntem noi. Si NOI e un cuvant mare.

Multumesc.



5 comments:

  1. sunteti unul in celalalt si da v-ati gasit la momentul potrivit. sa nu va pierdeti dragilor.

    ReplyDelete
  2. Sa va gasiti intru iubire la momentul potrivit e ca si o continuare inainte de inceput. La regaseala placuta!

    ReplyDelete