miercuri, 6 iunie 2012

Ap. 13

Consonanta s-a pierdut. Dintre mine si tine, nu dintre ea si eu. Noi suntem conglomerate ale unei specii care inca isi devoreaza puii. Incet, dar sigur. Nu supravietuirea noastra depinde de asta, ci calmul mental, care nu e suprem, ci doar necesar. 
Degenerata nu-s eu, ci doar eul care iese la iveala cu ajutorul unor amfetamine despre care legislatia nu ma lasa sa vorbesc. De fapt, ma lasa, dar niciodata nu mi-a placut sa scriu pe pereti.

Eu emerg din mine si nu pot fi inainte de a exista. Gandirea nu e apriori. Nu poate fi. Ca-s prea multi prosti pe lume ca sa fie asa. Nu mai donez nimic din mine. Exceptand niste vorbe de duh pe care exegetii le-ar putea numi...crude. Asa ca mancarea raw vegan.

Cand bei apa, nu-ti mai e sete. 

Considerand aspectele durerii plenare, afirm ca supa la plic nu e o alternativa atat de rea. Au fost si nopti in care a detinut ea controlul si in care caracterul critic care-mi este specific m-a tinut deasupra apei, acolo unde imi era locul. Alteori, am fost prea analitica, poate mult prea impulsiva. Ma formez ca o roca in care sapa si apa si vantul, dar care in esenta, va fi tot o roca.

Cand o fi mai rau, sa ne mearga asa de bine.

Sa-mi canti povestea? Dar ce sunt eu? O poveste incheiata sau versuri de pus pe hartie reciclata? Sa nu-mi canti nimic. Ca atunci cand aud Vescan pe strada si masculii feroce imi zambesc lasciv.

Si de-acum inainte, ca inainte era mai bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu