vineri, 31 decembrie 2010

Cap mic, rosu si pervers

Inchin acest pahar de gin oamenilor.


Langa care mi-am petrecut noptile. Mi-am omorat neuronii. Mi-am impartit bucatile de piele. Mesele de biliard nu folosesc mereu la bile si-un tac. Ma uit in oglinda si da, mi-e frica sa zambesc. Daca zambesc, poate dispar. Bine ca fericirile se pot masca cu fond de ten.

Pentru straini veniti si plecati dintr-un pat, pentru scrumul de pe Freud, pentru degete care descopera noi epiderme interioare, cred, care se rasucesc si devin un sector de ADN cu personalitate croita dupa forma si fericirea sa.

Pentru cei care nu cauta si afla. Pentru cei din mine, pe care nu i-am chemat. Dar au venit.

Pentru mesajele trimise nu intr-o sticla, pentru pergamente sentimentale, caiete din hartie alba si bilete de tren. Agende si-un pix. Si-atatea locuri in care ne-am permis sa fim noi.


Inchin acest pahar de vin oamenilor.

6 comentarii:

  1. Până la urmă,ce închini? Gin sau vin?

    RăspundețiȘtergere
  2. închin paharul pentru oameni ca tine!

    RăspundețiȘtergere
  3. @beax asa sa fie
    @ancuta asta e tot ce a prins tu din treaba asta?
    @boddah revers

    RăspundețiȘtergere
  4. Well, fiecare prinde ce poate. Chestii pe care, poate, alţii nu le prind.

    Cu toate astea, mi se pare un detaliu important. Ginul sau vinul ar trebui să spună ceva despre oamenii pentru care e închinat. Sau despre cel care închină. Dar, cine ştie, poate nu-i nimic de spus. Sau poate prea multe. Tu ştii mai bine, eu eram doar curioasă.

    RăspundețiȘtergere