Monday

Solaris


Mi-as purta blestemul frumusetii cu mandrie, daca as crede in vederi.
Fie ca sunt de la mare, fie ca le ai cu mortii.

Noi toti vrem ceea ce nu putem da.
E constientizarea individualitatii. Poate a unui acces de singuratate. Sau abces?

Pecetea greselilor mi-o port singura. N-am nevoie de hamal. Si nici de hamac, sa fiu romantica sub luna. Plina.

Eu n-am nimic de demonstrat. Decat mie.
N-as vrea sa-ti scriu eu povestea. Mi-ar placea sa ti-o cant la vioara.

Ei tot mor si mor, parca nu s-ar mai opri.

Momentul perfect al ploii sunt primii stropi. Cand ii auzi lovind cu ura trotuarul teribil de uscat.
Cand rasare soarele, e ca si cum mi-ar spune ca va fi bine. De unde atata curaj sa minti?

Nimic, dar nimic nu va face din mine printesa unor finaluri fericite sub globuri din sticla de Murano.

6 comments:

  1. ca sa-mi exprim aprecierea, imi permit o critica: sa spui ca va fi bine nu e minciuna.. e jumatatea adevarului

    in ultimul timp am citit cate ceva despre studiile legate de fericire, rezultatele arata ca depinde de fiecare om ce anume apreciaza.. poti sa spui, e o minciuna sa crezi ca va fi bine, sau poti sa accepti ca o idee nu trebuie sa redea perfect realitatea, astfel iti faci un bine, iti prelungesti viata si mai ales iti inbunatatesti calitatea vietii

    se spune ca e un exercitiu foarte folositor sa-ti imaginezi: vorbesti la telefon cu tine insuti la 16 ani.. ce i-ai spune?

    as putea sa-mi dau o sumedenie de sfaturi, unele chiar extrem de importante.. fiind insa foarte multumita cu situatia mea actuala, nu as risca sa schimb nimic din trecut

    eh, am scris mai mult pentru mine, dar sper ca am reusit sa-ti transmit si tie ceva.. m-as bucura sa citesc reactia ta

    ReplyDelete
  2. consider ca sunt rezultatul absolut tututor actiunilor pe care le-am avut. deci n-as schimba nimic. e un fel de butterfly effect. de ce sa risc sa schimb ceva, nestiind ce-mi va aduce, in detrimentul unui prezent nu perfect, dar stabil?
    deci nu se aplica neaparat "perfectiunea momentului", cat o teama constienta de necunoscut.
    iar fericirea e exact partea ta de pahar, total de acord.

    ReplyDelete
  3. pai, cu timpul s-ar putea sa ti se intample lucruri la care nici n-ai vrea sa te gandesti.. eu, spre exemplu, am luat o decizie extrem de gresita la 19 ani, am avortat copilul care crestea in mine.. chiar daca am vorbit despre asta cu un psihiatru, de mai multe ori, nu imi pot ierta fapta.. oricate argumente logice sa gasesc, tot ma simt ca un ucigas

    e ciudat sa iti dezvalui in acest fel durerile cele mai intime.. simt parca o raspundere fata de cei mai tineri, stiind ca in cultura noastra e inca destul de tabu sa vorbesti despre avort, in timp ce avem niste statistici infioratoare in acest sens

    ReplyDelete
  4. asta nu-i un loc de plans pe umeri. e unul care te face sa doara. asa si trebuie. ai gresit.

    ReplyDelete
  5. nu aveam nevoie sa-mi spui daca am gresit sau nu, am capul meu cu care sa gandesc

    am dat prin intamplare asupra blogului tau, mi-a placut ca esti un om care isi foloseste creierul mai eficient decat multi dintre noi, si ti-am propus cateva idei spre dezbatere

    de cate ori aduce omul ca exemplu o traire personala, poate fi vazut ca un plangacios, am luat aceasta posibilitate asupra mea, avand incredere ca vei vedea peste limitele conversatiilor sablonizate

    mi-am invatat lectia, multumesc

    evolutia sa fie cu tine :)

    ReplyDelete
  6. parerea mea despre avort e una dura. fata de tine, nu e niciuna.
    consider ca meriti sa traiesti cu vina asta toata viata, asa cum merita toti care aleg asta.
    cat despre reabilitarea ta, te ajuta numai pe tine. asa cum si trebuie.

    eu nu-ti spun ca ai gresit. nu tie. tu stii deja asta.

    ReplyDelete