miercuri, 3 noiembrie 2010

Cortizon





De fiecare data cand intrebi, mi se scorojeste plexul
Ca o vopsea ieftina
Eu n-am nici mediana, nici bisectoare
Decat oameni si calai.

Sunt nopti pe care le pierd dormind
Si nopti pe care le pierd dormitand
Langa mine dormiteaza oameni, oameni si calai
Ma intreaba si vor sa le raspund.

Dar de unde sa am eu raspunsul la mediocritatea voastra?
Prin tunelul carpian nu trece nici un tren, infantule
Doar muschii mei, cautand o piele
Una singura. De foca.



Nu mi-am rupt niciodata ciorapii, cel putin nu fara intentie.
Si cat de greu iti e sa crezi ca nu esti tu in firul meu de par
Din ADN nu-mi faci parte.

Am zambete si zambete.

Pentru oamenii pe care-i plac.
Pentru cei pe care-i respect.
Pentru ce-i pe care sunt obligata sa-i suport.
Pentru cei noi din mine.
Pentru cei noi de langa mine.

Cele care-mi cresc proportional placerea sunt cele ironice. Complice. In fata. Ranjite. Scuipate, uneori. Cele care de obicei sunt cel mai bine primite.

P.S. Sunt roscata si nu stiu sa desenez.

5 comentarii:

  1. iar eu sunt un blogger anonim ce-ți citești creația mult prea reușită.

    RăspundețiȘtergere
  2. frumos,frumos! calaii sunt la fel de sufocanti ca oamenii mediocrii,sau poate mai putin...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mihay stii ca nici cu subestimatul nu e bine.
    @better mai putin
    @boddah mereu geaca de piele

    RăspundețiȘtergere