sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Povestea unor pantofi rosii

Erau in vitrina. In vitrina cea mare de pe strada Sperantelor. Acolo merge ea in fiecare zi.Se simte mai bine cand se intoarce. Cred ca azaleele sunt de vina. Copilul arunca mingea la picioarele ei.Incaltata cu pantofii cei negri, pe care ii are de la bunica sa, ii da mingea inapoi. Zambeste.
Niciodata nu a vrut ceva pentru ea. A fost mereu multumita cu ce avea. Cel mai mare vis al ei era sa primeasca un trandafir negru.Insa nu era o dorinta care o mistuia, ci una pe care si-a ales-o ea, caci, ca noi toti, avea nevoie de un ideal in viata.Senzatia ca ceva iminent va interveni in viata ei persista de cateva zile.
Era o noua plimbare pe strada Sperantelor.Stia ca ceva nu e la fel. Copilul era tot acolo, jucandu-se, cofetarul ii facea cu mana, ca de fiecare data, dar ceva se schimbase. Si atunci ii vazuse.Erau pantofii rosii. Erau superbi.A stiut ca tocmai isi gasise uin alt ideal in viata.Doar ca atunci cand a iesit de pe str Sperantelor, nu mai zambea.Era un ideal mai important, un ideal de neatins.
Timp de 2 luni si 3 saptamani, pantofii rosii au ramas in acelasi loc.Ea strangea bani ca sa ii cumpere. Ii vizita mereu, ca o mama grijulie, avand grija ca lumina soarelui sa nu bata prea tare pe ei, ca sa nu le strice pielea. Erau secretul ei.Si astfel si-a primit visul.
Era in a opta saptamana de cand drumul vietii ei se schimbase, cand in dreptul vitrinei se opri un barbat.Dragut, simplu, banal, genul de om care nu se face remarcat.I-a daruit un trandafir negru. Nu l-a privit, nu a privit-o, dar spinul ramas pe tulpina trandafirului a intepat-o.Picatura de sange se transforma intr-o petala pe ciorapul alb. [va urma]

2 comentarii:

  1. da

    Persoană de contact
    septimmia (Yahoo)

    RăspundețiȘtergere
  2. o la naiba

    ma cam ia somnu:D

    cred ca nus destul de sensibil:))

    RăspundețiȘtergere