De băgat în seamă

Am fost şi eu copil cu îndrăgosteli, inspiraţii teatrale şi neapărat replici inteligente. Uneori, cu oamenii pe care-i ascultam.

Spike. El a fost o iubire nerevendicată şi niciodată pomenită lui. În alea 3 discuţii pe care le-am avut, atitudine mai profesională nici la vreo primă doamnă n-ai văzut. Întrebări serioase, zâmbete discrete, cât să nu par înţepată şi mai ales o atmosferă degajată de "nu, nu am te-am văzut când ţi-ai schimbat tricoul şi aproape am leşinat. Nu, nu-s ca fetele care stau la rând la autograf, în timp ce mă invidiază şi iar mi-a crescut ratingul de popularitate."

Mergeam la toate concertele pe care le prindeam, like-uri pe FB, şi alea rare, citeam articole despre el, de toate. 

Dar nu l-am întrebat niciodată când vine în X oraş, de unde pot să-i cumpăr CD-ul, când scoate altul sau când vine în oraşul Y, dacă tot a întrebat primul. Cu toţii vrem atenţia celui îndrăgit, dar asta sigur nu e calea. De fiecare când scrii "Când vii la Oraaaaadeaa...-?!?".De-fiecare-dată. Toate informaţiile alea sunt pe undeva pe net. Şi dacă nu-s, tot nu-ţi răspunde. Mai ales că a doua zi îi scrii cum nu ai ajuns la concert şi când vii data viitoare.

"Se poate cumpăra cartea?" 

Nu, îmi fac promovare de ani de zile, te anunţ în ce librării mă găseşti, sunt deja la 5-a carte şi nu am alt job. Pentru mine, de dragul meu. Cărţile-s la raft să vadă lumea, ca la expoziţie. Nu se cumpără. Nu aş accepta niciodată ca cineva să mă plătească pentru munca mea. Niciodată.

"De unde e rujul ăla?"

De-astea le respect eu pe fashioniste. Să te rabzi tu să nu-l înjuri pe comentatorul nr. 1846 care întreabă de unde e rujul. Răbdare de neclintit. Cât de mulţi followeri să vreau să am şi n-aş putea să-i ignor. Drăguţo, dacă te deranjai să citeşti înainte să dai repede, repede scroll, să ai tu primul comment, ai fi observat că am scris cu litere mari, boltite, să sară în ochi, de-asta, de unde mi-am cumpărat rujul cu un preţ pe care eu, tu şi restul lumii ştiu că nu ţi-l permiţi, dar mai ales că nu ai nici cea mai mica intenţie, dar nici cea mai mică, să îl cumperi.

P.S. Am scris Oradea cu mult înainte să bântui prin comentarii. Self-explanatory item.

Cărţi gratis pentru zgârciţi

In anul 3 de facultate, am lucrat într-o librărie. Una frumoasă, în care intrai de drag. Credeam că o sa am ocazia să cunosc doar intelectuali şi oameni cu capul pe umeri, ca sa zic asa. Nimic mai departe de adevăr.

Citeam cât de mult apucam, din orice, la o adică. Un client mi-a spus că ar trebui aplicată o reducere la cartea din care citeam, acum că a fost folosită. Cineva a refuzat să cumpere o carte, după ce a frunzărit-o, pentru că "a fost răsfoită şi de altcineva." Adică exact ce făcuse persoana asta, înainte să se decidă pentru titlul respectiv. Restul minunăţiilor le ţin pentru altă dată.

Nouă ne plac lucrurile pe gratis: intrare la evenimente, bilete, eventual şi un pass în backstage, un produs, cremă sau suc, ce-o fi, o carte. Că dacă tot s-a citit, ce rost are s-o mai cumpăr? Oricum sunt o mulţime de exemplare prin ţară, s-a vândut, tot o s-o pună cineva pe net, aşa că nu mai face pe scumpa şi trimite-mi cartea aia.

Lucrurile gratis sunt faine. Am fost prin excursii, pe la concerte, festivaluri. Ce nu înţelegi tu e că şi la nivelul meu de non-fotograf, la 4 dimineaţa ajungeam acasă şi mai lucram vreo 2 ore pe articol/poze şi la 10 trebuia sa fiu la muncă. Nu te faci de ruşine şi publici neşte orice la 2 zile după. Nu mai eşti relevant.

Am citit pe gratis întruna. O carte nu ţin minte să îmi fi cumpărat în perioada aia. Dar mai scriam o recenzie pe site, bursa era mică, nu mă ţinea buzunarul de romane nou apărute la 45 de lei. Am primit cadou câteva, asta-i drept.

Aparent, recenziile nu au fost atât de proaste şi am ajuns să ţin legătura cu unii dintre autori, în espeţial cei care îmi plac. Aşa că da, am primit cărţi pe gratis. Dar nu le-am cerut. Mi-ar fi crăpat obrazul de ruşine. În cea mai recentă situaţie, am primit 2. De una am scris, pe cealaltă am amânat-o până nu şi-a mai avut rostul. Iar azi, când mă gândesc că am primit munca unui om şi eu nu am făcut nimic pentru ea, mi-e ruşine de-nu-mai-pot. (Cristina, tare faină e cartea ta. Iartă-mă că n-am zis nici de rău, nici de bine.)

Dar să te pui singur în poziţia în care crezi că e normal să îi ceri unui om treburi gratis, asta nu e bine. A muncit luni de zile la cuvintele alea, aşa puţine sau multe câte sunt, bucăţi din suflet şi din experienţă, iară tu ai vrea să ţi le dea pe gratis. Cam cum ar fi să îţi spună şeful că te-a plătit vreo 2 ani constant, tu oricum tot munca aia o faci, hai să sărim o lună la salar.

Am fost şi pe partea cealaltă a baricadei, unde oamenii voiau lucruri de la mine: să-l cunoască pe X, să stea la masă, poate-i dau mailul, dacă tot nu folosesc pass-ul de presă, l-ar vrea el. Nu. Nu. Nu.

Ştiu că pentru un salar din România, cărţile nu-s chiar atât de uşor de achiziţionat. Dar sigur ai o prietenă care vrea cartea: pune banii jumi-juma. Lasă pachetul ăla de ţigări pe săptămâna viitoare. Când nu îi ai nici pe ăia, te duci în librărie, stai într-un colţ şi o citeşti. Aşa am trecut eu prin liceu.

Nimeni nu te judecă când nu ai de unde.

Dacă ai şi nu vrei, e altă poveste.