Sperjur

Viata imi e ca un peron de asteptare. Unde eu de fapt nu astept, ci tot alerg. Catre ce? Banuiesc ca ii spune in mai multe feluri, dar eu ma limitez la viata.

Fug dintr-un timp intr-altul si sunt convinsa ca trecutul nu ma va musca de fund. Ca pot fi mai multe eu in mai multe euri fara ca asta sa afecteze vreo realitate.
Termin pe nerasuflate carti din care nu se depune nimic.

Imi vreau picioarele goale intr-o mare plina de goruni, peste care adie vantul ala de iarna care-ti indurereaza nasul dimineata. Si cate camasi am la uscat.

Te rog, nu ma mai iubi. Lasa-ma sa ma pierd, cum o faceam si era atat de bine. Cand faceam puzzleuri din servetele demachiante si oamenii ma strigau pe numele mic.

Te rog, lasa-ma. Eu nu sunt eu si nu ma pot avea daca nu sunt eu si se usca copacul si danseaza uscaciunile si striga-ma.

Te rog.

@Chiru Andreea

"Unde-s oameni, sunt si calai. Dar unde-s calai, nu-s victime."