luni, 4 iulie 2011

Ignifug la sentimente

Nu constientizez multe. Iar altii cred ca o fac, cand colo nici nasul din geaca nu si-l scot cand bate vantul.

Am crezut ca din moment ce nu mai doare, totul s-a uscat. Chiar daca nu va renaste, macar la vanturile napraznice din noptile de vama, sa-mi iasa fluturi prin urechi ce pe aripi poarta tot ce eu...ce eu nu.

Am multe povesti in mine si mult mai multe de trait. Insa ceva ma tinutuieste pe loc, ca un piron de iasca gata sa arda si-mi tot spune: "Asta e tot. Nimic peste drum si in cruci de salvie."

Mama imi spune ca speranta moare ultima si pacientul inainte.
N-am lucruri de spus, oameni de iubit si formule de inventat. Tot ce-am trait si n-am iubit trag dupa mine intr-o remorca urata, fara labute de pisica pe ea.

Fiecare om care a trecut prin mine a lasat ceva. Putregai si nu mereu versete fericite, dar eu i-am lasat pe toti sa depoziteze, constienta ca nici bani de chirie n-au si nici tunel de reciprocitate.

"Stii, uneori am impresia ca sunteti voi doua si eu de cealalta parte."
Just. Fie ca intimidam sau impulsionam la invidie, iti spun ca asa e. Suntem noi doua si din nefericire pentru voi, asa va fi mereu. Aveti si voi locuri, dar constiente sunteti ca sunt mici. Si nu, scaunele de bebelusi nu cresc. Ei o fac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu