joi, 5 mai 2011

Dimineti in care inca mai...

Oamenii ma obosesc. Orasele mari ma obosesc. Ma ineaca si vreau intotdeauna sa ajung mai repede la destinatie, ca sa ma simt in singuranta. Intotdeauna apa e prea fierbinte, iar eu prea putin rabdatoare pentru pretinsele conjunctii ischimice.

Am baut un pahar de vin si ne-am infruptat din briosele inca fierbinti.

Am intersectii in care locuiesc fiinte. Mici, dragute, colorate, care mananca ciocolata si aripioare picante, asculta muzica la casti si ma intreaba mereu daca mai pot sta. Dreptul chiriasului spune ca nu-i pot da afara pana la expirarea contractului, decat in cazul incalcarii prevederilor stipulate. Insa eu nu am incheiat niciun contract. De fiecare data cand le spun ca e imposibil sa incalci regulile unui contract inexistent, imi spun ca ei stiu mai bine, sa-mi vad eu de treaba, ca ei stiu unde imi tin ascunse bucatile de ciocolata.

Moartea are chinta.

7 comentarii:

  1. ca de obicei.. invalui idei minunate in forme superbe..

    RăspundețiȘtergere
  2. Ingramadeala de trupuri ne ia suflul... Imi place foarte mult ce si cum ai grait!

    RăspundețiȘtergere
  3. @29decembrie multumesc
    @ochelarideploaie roiala era continuarea
    @better tot suflul

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu mananc enorm de multa ciocolata si banuiesc unde tii ciocolata, numai de mi-ai da voie macar sa o adulmec, sa respir pulberile marunte de cacao, sa-mi ung cerul gurii si colturile buzelor cu unt invizibil, sa faram intre dinti aschii de arahide si mai ales de migdale si sa-mi sting setea cu vin sorbit dintr-o cupa inchipuita prin rasucirea unei frunze proaspate sau din causul palmelor tale. (Sau chiar din cavitatea solara din spatele genunchiului tau stang?).

    RăspundețiȘtergere