joi, 17 martie 2011

Deci ne drogam sau nu?

E o dimineata mai putin tarzie. Ma trezesc in aproape mijlocul unui studiu de caz al unui Barbu drogat.

Nimeni nu ne-a spus ca lapona Enigel e rodul unei imaginatii bolnave involuntar, a unei plasmuiri nascute din Berlinul decadent si erotic. Menage-a-trois are si alt inteles. Ironic, ni se spunea ca nu e obligatoriu sa invatam la romana, la urma urmei si Eliade a fost corigent.

In final se pare ca avem nevoie doar de un oras murdar, o societatea decadenta si putina cocaina.

Hermeneutica lui nu mi s-a parut mai inchistata decat simbolismul explicit al lui Bacovia.

Biografia psiho- somatica incearca sa creeze corespondente existente sau nu intre opera si expresii ale subconstientului orgic. Al meu Cioran spune ca trebuie sa fumeze ca sa poata scrie in franceza, ceea ce nu e deloc o jignire la adresa poporului xenofob. Pofta de a plange dintr-o fericirea prea mare cred ca ne e rezervata doar unora. Caci altii nu ating o fericire prea mare sau nu stiu a plange.

Drogul cenzura jurnalele unor hippioti psihedelici, combinatii de samanism si yoga. Pe mine m-a dus cu gandul la copacul lui Maitreyi. Il iubea, dar de unde izvorul iubirii? Din cultura? Da, asa e. Religia noastra ne spune sa ne iubim aproapele si noi asta facem. Exact. Nu cred ca cenzura, mai degraba elibera ceea ce altfel nu putea fi scris sau spus. Cripticul si fanicul se amalgamau in siroaie incontrolabile si totusi randurile asezate par atat de cuminti. E-o libertate pe care doar alesii si-o permit.

Cata incredere sa ai in asa- zisa realitate a unui hedonist prin venele caruia curgea "un fel de lume cu opiu"? La urma urmei, nici intr-o vena fara opiu nu poti avea incredere, asa ca totul e relativ.
Tzara, Eliade, Cioran, Cartarescu, Minulescu, Pillat sau Barbu . La prima citire,  se pare ca imi plac drogatii. Si Eminescu era un drogat, dar d-asta nu-mi place.

 Paradoxal sau ironic?

Cineva a scris despre Nick Cave ca atunci cand nu-si permitea cerneala, se spune ca scria cu propriul sange. Citat mai frumos ca asta n-am citit niciodata.

Cica "studiul" era o prezentare a cartii lui Andrei Oisteanu,  "Narcotice în cultura romană. Istorie, religie şi literatura”.

9 comentarii:

  1. Un an si inca mi-e dor de el in fiecare minut si inca il musc si il trag de par si il gadil cand il am (fizic vorbind).Dupa un an se termina "dulceata" doar daca apele voastre nu-si mai trimit valuri...asa cred eu.
    Septimia,tu sa-ti ai apele mereu involburate :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu picioarele adânc înrădăcinate în realitate, nu prea ai despre ce vorbi. Probabil doar despre dezamăgirile constante pe care le experimentezi pentru că nu trăieşti într-o altfel de lume. Dar nici lumea aia altfel nu ţi-ai putea-o plăsmui dacă nu te-ai droga. Deci, pe lângă talent, se mai cere şi puţin (mai mult) drog. Şi de cele mai multe ori, calea de administrare nu e neapărat orală, nazală sau IV, ci intracerebrală.

    RăspundețiȘtergere
  3. @better draguto, sa fie cum vrei tu :)
    @ancuta bine observat. cate dependente, atatea droguri. si reciproca. o comunitatea in care te inscrii pentru ca vrei sa devii scriitor, unde drogurile sa nu fie ilicite. exclusivismul o sa ne faca bine, iar drogurile vor scoate si untul din unii. e prea de dimineata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tot ce scriu eu se naste din dependenta. Obiectul dependentei mele difera de la zi la zi. Mi-ai amintit de lacrimi de fericire. "Pofta de a plange dintr-o fericirea prea mare cred ca ne e rezervata doar unora. Caci altii nu ating o fericire prea mare sau nu stiu a plange." Unii plang cand simt mangaiere, fericirea ca trupul le este atins de un alt trup ii transforma in lacrimi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta e doar unul dintre tipurile de fericire pentru care poti plange.
    Cat despre dependente, am cate se poate. Cineva spunea ca obsesiile/viciile/dependentele nu ne individualizeaza, ba chiar ne baga in aceeasi oala cu restul lumii comune. Nu cred ca e asa. Lucrurile din care ne tragem fericirea si durerea nu pot decat sa ne creioneze ca personaje clar trasate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Confirm ca "avem nevoie doar de un oras murdar, o societate decadenta si putina cocaina" pt a crea. Dovada vie, desi insuficienta. Si metaforica, bineinteles. Desi ...

    RăspundețiȘtergere
  7. Faptul că d-nul Cărtarescu e alături în enumerarea ta lîngă Minulescu (d-nul Cărt...odată că iţi respect afinităţile, şi 2, să evit cacofonia) mi se pare stranie. Îţi spun(şi nu depăşesc nivelul opiniei personale), cu argumente concret literare, că numitul C. nu depăşeşte periferia culturii române. Cunosc şi sunt dezamăgit, traiectul celebrităţii în literatura contemporană. E ca şi cum l-ai suspecta pe Liiceanu de excelenţă în filosofie...O zi bună, Septimia!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cartarescu nu se ridica la nivelul celor dinainte sau dupa el. In enumerarea mea, ma refer. Si recunosc ca nu am acordat nicio atentie ordinii. E doar o intamplare pozitia lui. Apropo, mie imi plac poemele lui. Proza...ma abtin. Multumesc, Ben.

    RăspundețiȘtergere