duminică, 22 martie 2009

Un nou zambet



Am crescut.Acum pot spune ca am crescut.Eram un copil care credea ca poate face totul singura.Si a reusit.A fost greu.Simteam cum gaura din mine se mareste, cum in mine e un gol, nu puteam sa respir.Ma simteam ca intr-o cutie de sticla.Vedeam lume cum trece pe langa mine, cum zambeste.Si eu nu simteam nimic, decat ca ma apropiam de abisul negru.A durut.M-a durut atat de tare, incat credeam ca nu voi astupa gaura niciodata.Am facut-o.N-am plans.A durut.Am simtit ca ma rup in mii de bucati.M-am spart ca sticla.M-am imprastiat in cele 4 colturi.Si am fost copil si am sperat.Cutia s-a prafuit.Urla totul in mine si nu ati auzit.Plangeam cu lacrimi de cenusa si nu ati vazut.Nu v-a pasat.Ati mintit.Si am reusit singura.Am spart cutia.Ma bucur de zilele de primavara si stiu ca totul va fi bine.Am crescut.Acum toate lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie.

8 comentarii:

  1. si..cum e afara din cutie?vezi Soarele? dar Luna?

    RăspundețiȘtergere
  2. vad ambele parti din tot.uneori tind sa vad una mai mult ca cealalta.

    RăspundețiȘtergere
  3. fragmente de timp, de viaţă când grimasa zâmbitoare, binevoitoare, de om copil zburdalnic,
    visând frumos impus (fie şi autoim...)
    e doar o grimasă
    fiind doar prins/ă într-un joc, pe care de obicei, fără să ai un talent deosebit, l-ai învâţat pe parcurs atât de bine încât nu vrei să ieşi doar din plăcerea pe care ţi-o provoacă
    vizionarea unei noi reprezentaţii perfecte

    RăspundețiȘtergere
  4. ... mi'a placut raspunsul tau . dar acolo nu e vorba doar de mine . e vorba de toti ... consider ca fiecaruia dintre noi ii lipseste increderea .

    ps . imi place cum scrii :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Mersi ca m-ai atentionat . De obicei cand scriu nu realizez cratimele si virgule :)) .

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti multumesc pentru comentariul de pe blogul meu! Si mie imi place cum scrii, chiar foarte mult...Mi-ar placea sa am si eu puterea sa ies din cutia despre care vorbesti tu, dar eu am mai degraba tendinta sa ma ascund intr-o particica sihastra din sufletul meu...Poate ca ceilalti sunt de vina...
    Felicitari pentru post!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mereu am impresia ca sunt doar o simpla privitoare iar viata trece pe langa mine fara sa am curajul sa ies din acea cutie.Stau acolo ore,zile,luni ani doar pentru ca mi-am pierdut curajul,pentru ca am inceput sa ma complac sau pur si simplu pentru ca realitatea uneori ma inspaimanta si totusi ea exista.

    RăspundețiȘtergere
  8. cutia aia e uneori ultima scapare...

    RăspundețiȘtergere