Wednesday

Ocol al pasiunii





Te închegi pe loc din nelămuritul acela prea luminos al aerului imbătător de tare. Cu cât mă apropiu, surplusul de lumină dispare şi mă apropiu de adevăr. Ten schimbător, de o anume paloare, un mat sobru şi distant exuberanţei mele. Mă complac în a fi o umbră într-o umbră, pe marginea unei clipe degenerate. bolnave. Nelămuritul zorilor şi otrava ploii mi-au fost pretext de pribegie, de crimă radicală, raţională, implacabilă, imposibil de regăsit în “comandamentele sufletului meu”. Bibelou perfect, cu păr fin, dar ascuţit. Mi-e teamă să te strâng, mi-e teamă de sunetul final care ar însemna moartea. Obsesia compulsivă îmi dă exact atâta putere câtă nevoie am să te frâng, nici mai multă, nici mai puţină. Sunt un tiran, unul cu mănuşi, dar un tiran. Sunt ferită de cuirasa maturităţii şi de lama rece a unei stupidităţi sceptice. Luciditatea ca un clocot enorm de cascada îmi îneacă celulele în ceea ce unii numesc dimineaţă. Zbor de fluturi peste lumânare topită. Sentimentul mă înfioară, mă asmute, mă întărâtă, mă seduce. Covârşită de măcelul sufletesc, inima se deschide nou- venitului şi oglinzilor fredonând sub crusta aparenţei sale.

Friday

Azi am primit un cadou. un CD al lui Guess Who. Perfect. Desi rascoleste amintiri, asta e tot ce voiam. Ma duc la o piesa de teatru, la "neste" studenti buni:> si un concert Cedry2k, tot in seara asta. Asa ceva prinzi o data la cativa ani, in rotatie de planete. Cei care vor fi acolo, bine. Cei care nu , tot bine.

P.S. Stii ca sunt mai tare ca tine. Dar ti-e greu sa recunosti.

Thursday

Ca mai avem si noi ceva numit muzica

Sustin miscarea. Parca asa imi spunea copilul cu ochii verzi. In 8 decembrie, impreuna cu Gazeta Sporturilor se va comercializa, dupa Parazitii, Margineanu si Puya, Spike si Guess Who. Nu am fost adepta cumpararii a ceva ce poti avea pe gratis niciodata, dar mi-am luat Parazitii. Si o sa mi le iau si pe asta. Ma simt mai bine stiind ca am facut un gest in plus fata de taranul din colt, care asculta BUG Mafia si zice ca e hipper innascut. Fara suparare, dar aia e manea deja. Unii stiu ce zic eu aici. Deci dati 9 lei, mai bin 18 si le luati pe amandoua, ca deh, si tu te-ai bucura sa vezi ca meriti mai mult decat un click pe butonul ala mare verde "Da jos!".

P.S. Nu sustine miscarea cumparand, ci ascultand.

"Daca vezi sunete rosii, verzi sau gri, esti unde-ar trebui sa fi...N-ai motiv sa te sperii..."