Te închegi pe loc din nelămuritul acela prea luminos al aerului imbătător de tare. Cu cât mă apropiu, surplusul de lumină dispare şi mă apropiu de adevăr. Ten schimbător, de o anume paloare, un mat sobru şi distant exuberanţei mele. Mă complac în a fi o umbră într-o umbră, pe marginea unei clipe degenerate. bolnave. Nelămuritul zorilor şi otrava ploii mi-au fost pretext de pribegie, de crimă radicală, raţională, implacabilă, imposibil de regăsit în “comandamentele sufletului meu”. Bibelou perfect, cu păr fin, dar ascuţit. Mi-e teamă să te strâng, mi-e teamă de sunetul final care ar însemna moartea. Obsesia compulsivă îmi dă exact atâta putere câtă nevoie am să te frâng, nici mai multă, nici mai puţină. Sunt un tiran, unul cu mănuşi, dar un tiran. Sunt ferită de cuirasa maturităţii şi de lama rece a unei stupidităţi sceptice. Luciditatea ca un clocot enorm de cascada îmi îneacă celulele în ceea ce unii numesc dimineaţă. Zbor de fluturi peste lumânare topită. Sentimentul mă înfioară, mă asmute, mă întărâtă, mă seduce. Covârşită de măcelul sufletesc, inima se deschide nou- venitului şi oglinzilor fredonând sub crusta aparenţei sale.
